La 2 noiembrie 1854, la Bucureşti a încetat din viaţă Anton Pann (Antonie Panteleon Petroveanu), poet, folclorist şi compozitor, autorul culegerii de proverbe „Povestea vorbii” şi al muzicii actualului Imn naţional al României.
În poemul său „Epigonii”, Mihai Eminescu l-a supranumit pe Anton Pann „fiul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”. Data naşterii lui Anton Pann este incertă – în perioada anilor 1796-1798, la Sliven, localitate din Imperiul Otoman, astăzi – în Bulgaria. Este de origine bulgară sau aromână. Tatăl său, de meserie căldărar, moare devreme, în 1806, lăsând în urmă o văduvă și trei orfani. În aceste condiții grele, văduva Tomaida împreună cu cei trei băieți, trece în Basarabia și se stabilește la Chişinău. Aici viitorul poet şi compozitor figurează sub numele de Antonie Pantelimonovici Petrov, învață limba rusă și își fixează vocația de psalt. În iarna anului 1812 pleacă împreună cu mama sa la Bucureşti.
În 1819 scaunul arhieresc din Bucureşti e ocupat de Dionisie Lupu, om luminat care inițiază o adevărată campanie de „autohtonizare” a vieții eclesiastice. Astfel, în 1820, la numai 23 de ani, Anton Pann este numit de Prea Sfințitul Dionisie Mitropolitul în comisia pentru traducerea cântărilor bisericești din grecește în românește, dovadă că devenise un nume cunoscut în viața muzicii bisericești a epocii. În activitatea sa de la Episcopie, Anton Pann a avut ca scop principal românizarea și modernizarea muzicii bisericești, dovadă fiind manuscrisele redactate, constând în cântări specifice cultului ortodox.
Anton Pann a fost un pasionat colecționar de muzică românească, care a notat creații din repertoriul muzicienilor din perioada fanariotă. El a tipărit mai târziu unele din cele mai vechi piese muzicale de curte și cântece de lume inspirate din melosul bizantin şi otoman. Acest lucru a fost însoțit de interesul său în alte tradiții muzicale: în practica sa bisericească, el a tradus și compus în tradiția imnologiei bizantine și a fost printre primii din generația sa care a folosit terminologia muzicală vestică. Anton Pann a fost și un interpret iscusit la cobză, lăută, chitară și la pianoforte, cântând în diverse momente, alături de tinerii boieri.
Anton Pann a fost cel care a pus pe muzică versurile poeziei „Un răsunet”, scrisă de Andrei Mureşanu în 1842, devenind viitorul Imn de stat al României, „Deşteaptă-te, române!”.
Anton Pann a decedat la 2 noiembrie 1854 şi este înmormântat la Biserica Sfântul Stelian (Lucaci) din Bucureşti, din apropierea casei sale.
Contribuția extraordinară a lui Anton Pann în Biserica din România constă în cântări religioase intonate în biserici și în prezent, printre care menționăm melodia pentru rugăciunea „Tatăl nostru”, imnul Ortodoxiei. De asemenea, el este și autorul unui manual de teorie muzicală psaltică pe care l-a numit „Bazul teoretic și practic muzicii bisericești sau gramatica melodică”, în care îl descoperim ca bun pedagog.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com