La 21 iulie 1821 s-a născut Vasile Alecsandri, clasic al literaturii române, participant la revoluția pașoptistă și adept al unirii Principatelor Române, membru fondator al Academiei Române. Vasile Alecsandri a fost una dintre cele mai importante și influente figuri ale culturii și literaturii române din secolul al XIX-lea. Cu un talent literar polivalent și o pasiune profundă pentru cultura românească, el a lăsat o amprentă semnificativă în istoria literaturii române. Ca poet, dramaturg, colecționar de folclor, compozitor și om politic, Alecsandri a excelat în multiple domenii și a contribuit la promovarea identității naționale și la dezvoltarea limbii române. Prin opera sa diversă și prin implicarea sa activă în viața culturală și politică a României, Vasile Alecsandri a devenit cunoscut ca Nestor al limbii române și a rămas o figură de referință în literatura și istoria țării sale.
„Bardul de la Mircești” sau „acel rege al poeziei”, după cum l-a numit pe Vasile Alecsandri Mihai Eminescu, a ajuns la Cernăuți după înfrângerea Revoluției din 1848. Poeta și fosta arhivistă, Elena Crigan, în articolul „Vasile Alecsandri la Cernăuți” menționează că „în noaptea de 15 spre 16 iunie 1848, la Cernăuții au sosit „bejenarii” Vasile Alecsandri și fratele său Iancu, Costache Negri și cele două surori ale sale, Mihail Kogălniceanu, George Sion și alții”. În curând toate aceste personalități vor deveni proeminente și vor face cinste națiunii române în lume. Dar atunci, în anul revoluționar pentru întreaga Europă 1848, ținutul bucovinean, bântuit de o secetă nemaipomenită, îi primi pe refugiații din Moldova. Ei au fost găzduiți în casele marelui vornic și patriot român, Doxachi Hurmuzachi.
Mai târziu prozatorul și publicistul bucovinean, Ion Grămadă, va scrie: „Cernăuţii însemnau, înainte de ocupaţia austriacă, un târguşor cosmopolit şi, tocmai de aceea, nereprezentativ pentru o naţiune sau alta. O identitate românească în Cernăuţi, oraşul locuit, de-a lungul vremilor, de români, de slavi şi de evrei, avea să se formeze cu adevărat, abia după anul 1848, când Hurmuzăcheştii încep să conştientizeze acea identitate, prin întemeierea de ziare, de societăţi culturale, de şcoli şi licee româneşti, prin conceperea şi editarea de manuale şcolare în limba română. Identitatea unui neam nu are doar parametri genetici, ci, în primul rând, o zestre spirituală, pe care începe să o tezaurizeze şi să o sporească. Românii cernăuţeni devin conştienţi de propria lor identitate, abia după refugierea revoluţionarilor moldoveni la Cernăuţi, „unde casele marelui vornic Doxachi Hurmuzachi îi găzduiau mai pe toţi boierii fără ţară. Acolo petreceau Vasile Alecsandri cu fratele său, Iancu, apoi domnitorul de mai târziu, Alexandru Cuza, Costache Negri, dimpreună cu două surori ale sale, care erau călugăriţe, Kogălniceanu, principele Moruzi, George Sion, cântăreţul limbii româneşti, şi alţii. În tovărăşia acestora mai veni şi Aron Pumnul, luminătorul Românilor bucovineni, care, rupt de oboseală şi slăbit în urma bolii de holeră, de care suferise, numai cu greutăţi putu trece graniţa dinspre Moldova, intrând, în puterea nopţii, în Cernăuţi. Şi George Bariţ, liberat de familia Hurmuzachi din ghearele zbirilor lui Barco, află refugiu în „sânul lui Avram”, după cum numeau surghiuniţii casa bătrânului şi bunului Doxachi”.
La conacul de la Cernauca al „bunului Doxachi” Vasile Alecsandri s-a aflat până la 17 noiembrie 1848. În această perioadă el a scris poezia „Deșteptarea României”, care apoi a fost difuzată sub formă de foaie-volantă. „Veselul și sociabilul Vasile Alecsandri legase o strânsă prietenie cu mai mulți intelectuali bucovineni. Se afla în permanentă corespondență cu frații Hurmuzachi, mai ales cu Alecu, cu Iraclie Porumbescu, cu compozitorul Carol Miculi, iar mai târziu – și cu Constantin Morariu și Simion Florea Marian”, remarcă Elena Crigan.
La 4 octombrie 1848, pe când Vasile Alecsandri se afla încă la Cernăuți, sub egida fraților Hurmuzachi apare primul număr al ziarului „Bucovina”. Anume în coloanele acestui ziar Vasile Alecsandri va publica balada „Miorița”, capodoperă a creației populare românești, va susține rubrica literară. Mai târziu Vasile Alecsandri devine și colaborator al „Foii” Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina, el fiind numit „eroul literaturii române frumoase”.
Bardul de la Mircești a ținut permanent legătură cu „dulcea Bucovină, veselă grădină”. Elena Crigan, în articolul citat, menționează că Vasile Alecsandri „avea să revină în nenumărate rânduri la Cernăuți, mai ales începând cu anul 1866, când a fost dată în exploatare calea ferată Cernăuți-Lemberg. Aflându-se în drum spre Paris, avea să se oprească de fiecare dată și în capitala Bucovinei, pentru a-și vizita prietenii, pentru a le da o mână de ajutor când aceștia aveau nevoie”.
În perioada interbelică, la Cernăuți, în fața Teatrului care-i purta numele, a fost inaugurat bustul lui Vasile Alecsandri. El a dispărut imediat după instaurarea puterii sovietice în ținutul bucovinean, în 1940. În prezent o stradă din Cernăuți, în raionul Sadagura, a fost numită în cinstea poetului Vasile Alecsandri.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com