La 24 martie 1714, în rezultatul conflictului dintre domnitorul Munteniei, Constantin Brâncoveanu, şi boierii Cantacuzini, domnitorul este mazilit.
Constantin Brâncoveanu a fost adus la tronul Munteniei de marea boierime, fiind nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. Domnitorul a întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane. Folosind o politică abilă, s-a menținut la domnie timp de 26 de ani. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții Otomane, a înrăutățit viața țăranilor și târgoveților. Constantin Brâncoveanu a dus o politică externă șovăitoare. A acordat ajutor țarului Petru cel Mare în războiul ruso-turc din 1710-1711, fiind învinuit de trădare de către turci.
În anul 1714, exact în Săptămâna Patimilor, Brâncoveanu este mazilit de turci şi dus la Istanbul. Acolo, împreună cu ginerele și cu feciorii săi, fostul domnitor este închis în cumplita temniță Edikule. Brâncovenii sunt torturaţi până la sfârşitul lui iulie, când le este hotărâtă soarta. Chiar în ziua în care Brâncoveanu împlinea 60 de ani, pe 15 august, de „Adormirea Maicii Domnului” (stil nou) începe execuţia. Participă sultanul Ahmed III, aşezat într-un foişor aurit, dar şi toţi ambasadorii marilor puteri europene, inclusiv ai Angliei, Franţei, Imperiului Habsburgic şi Veneţiei. Prizonierii au fost purtaţi desculţi şi doar în cămăşi prin tot oraşul, fiind umiliţi pe străzile capitalei otomane. Sunt aduşi la eşafod, unde sunt aşteptaţi de călău. Istoria a consemnat că Brâncoveanu a murit demn, fără să renunţe la credinţă şi şi-a îndemnat şi fiii să moară ca nişte prinţi. Este confirmată şi legendara propunere a sultanului de a trece la islam în schimbul vieţii. Înainte de a se ridica securea asupra capului lor fură întrebaţi dacă voiesc să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi. Glasul cel înăbuşit de credinţă al bătrânului Brâncoveanu răsună şi zise înspăimântat de această insultă: „Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut. Să nu ne pierdem însă şi sufletele! Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seama de moarte”. Rând pe rând Brâncovenii au fost decapitaţi. Primul a fost ginerele, Enache Văcărescu, apoi Constantin, Ştefăniţă, Radu şi Mateiaş. Brâncovenii au fost decapitați în doar 15 minute. Astfel și-a pierdut viața ultimul mare domnitor român din Evul Mediu, Constantin Brâncoveanu, decapitat de turci pe malul Bosforului.
În anii domniei lui Brâncoveanu, între anii 1688 şi 1714, în Ţară Românească au funcţionat cinci tipografii. La Bucureşti există deja o tipografie, încă din vremea lui Duca Voievod, şi din iniţiative Mitropolitului Antim Ivireanul şi a episcopului Mitrofan al Buzăului au fost înfiinţate tipografii şi la Snagov, Râmnic, Buzău şi Târgovişte.
De numele lui Brâncoveanu se leagă în special tipărirea în 1688 a primei ediţii a traducerii integrale în limba română a Bibliei. S-a numit Biblia de la Bucureşti, traducerea a început în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino în jurul anului 1682, dar a fost tipărită în timpul domniei lui Brâncoveanu. Au fost tipărite, tot în limba română, Psaltirea, Sfânta Evanghelie, Molitfelnicul, Octoihul, Liturghierul, Ceaslovul, Apostolul şi predicile lui Ioan Gură de Aur, sub titlul Mărgăritarele. S-au tipărit în special cărţi pentru slujbele religioase şi pentru şcolile din Ţară Românească şi din Moldova, dar şi pentru susţinerea ortodoxismului din Transilvania şi Maramureş, pentru popularizarea teologiei şi a vieţilor sfinţilor şi chiar romane cavalereşti, iar tipăriturile erau împodobite artistic, paginile aveau frontispiciu, iniţiale şi litere mari şi frumoase.
Constantin Brâncoveanu şi-a arătat dragostea faţă de credinţă ortodoxă şi prin construcţia de biserici, zidite prin iniţiativa domnitorului într-o combinaţie de stiluri arhitecturale care îmbina tradiţiile artistice locale, influenţele orientale bizantine şi formele occidentale ale Renaşteri.
A intrat în conştiinţa populară încă din timpul vieţii pentru că poporului simţea că are la cârma ţării un domn cu mare evlavie, la fel scriau în epocă şi cronicarii săi, iar propriile sale însemnări, aflate astăzi la Biblioteca Academiei, vorbesc şi ele despre faptele voievodului.
Patriarhia de Constantinopol, aflată sub controlul turcilor, a aruncat anatema asupra lui Constantin Brâncoveanu, cel care susţinuse întreg Răsăritul Ortodox că nimeni altul. Brancovenii au fost propuşi spre canonizare încă din anul 1950, dar pentru că anatema nu fusese ridicată au putut fi canonizaţi abia în anii 1960 la insistenţele Patriarhului Iustinian Marina, Patriarhul de atunci al Constantinopolului. Martirii Brâncoveni au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română în 1992 sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni şi sunt în fiecare an veneraţi în data de 16 august.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com