La 25 februarie 1866 a avut loc debutul literar al lui Mihai Eminescu în revista „Familia” din Oradea, cu poezia „De-aș avea…”. Este vorba de o revistă de limbă română care apărea în Ungaria, la Pesta, și care era condusă de Iosif Vulcan. Este momentul în care scriitorul îşi schimbă numele din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o broșură, „Lăcrimioarele învăţăceilor gimnazişti” (Lăcrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, semnată M. Eminoviciu, privatist. În iarna anului 1866, Iosif Vulcan primea la redacţia revistei „Familia”, aflată la primele apariţii, o scrisoare însoţită de câteva poezii ale unui elev din Cernăuţi. Tânărul autor, care se numea Mihail Eminovici şi se recomandase ca fiind elev „privatist” la gimnaziul din oraş, ruga a i se publica în revistă primele sale încercări poetice. Iosif Vulcan își amintea mai târziu despre frumoasa întâmplare a acestui botez literar a marelui poet național: „înainte cu douazeci de ani în o dimineață de februarie a anului 1866, redactiunea noastra primi o epistola din Bucovina. Epistola conținea poezii, primele încercări ale unui tânăr care se subsemna Mihail Eminovici. Comitiva poeziilor ne mai spunea ca autorul lor este de numai 16 ani. Farmecul gingaș al poeziilor, considerând și etatea tânără a autorului ne indica un talent adevărat, care avea un viitor frumos în literatura română. De aceea publicarăm cu plăcere acele inspirațiuni juvenile, prima apăru în nr. 6 al „Familiei” din anul acela. Redactorul însă își permise o mică schimbare. Numele Eminovici nu-i suna bine… româniza dară numele, modificând terminațiunea și astfel poeziile acele apărură în foaia noastră sub numele Eminescu. Autorul n-a protestat, ba a adoptat însuși acest nume și semna apoi așa toate poeziile și scrierile sale în viitor. Astfel fu introdus numele Eminescu în literatura noastră, scriitorul acestor șire i-a fost nașul…”.
Acest număr istoric al revistei „Familia” se află și în colecția Bibliotecii Județene din Timișoara. Poemul de debut al lui Mihai Eminescu din revista „Familia” beneficiază de un text însoțitor în care se vorbește despre Mihai Eminescu ca despre un tânăr de viitor. Este și un document lingvistic, pentru că „De-aș avea” este în limba veche, iar asta arată istoria literaturii în momentele dospirii ei. Este de fapt cel mai important debut din istoria literaturii române.
La revista „Familia” Eminescu a trimis 12 poezii: „De-aș avea”, „O călărire în zori”, „Din străinătate”, „La Bucovina”, „Speranța”, „Misterele nopții”, „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, „La Heliade”, „La o artistă”, „Amorul unei marmure”, „Junii corupți”, „Amicului F. I.”, precum și articolul „Repertoriul nostru teatral”.
„Familia” era o revistă enciclopedică de cultură și literatură înființată în 1865 în capitala Ungariei. Între 1880 și 1906, revista a fost tipărită la Oradea, devenind un important mesager al culturii românești în Ungaria de atunci. Printre colaboratorii revistei au figurat Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, George Coșbuc, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Barbu Delavrancea și Duiliu Zmfirescu.
Iosif Vulcan e primit în Academia Română și reia colaborarea cu Mihai Eminescu după 1871. Iosif Vulcan este zguduit de situaţia grea prin care trecea Eminescu, începând din 1883, când e făcut nebun de autoritățile complice cu agenții austrieci, datorită naționalismului din societatea secretă Dacia. Iosif Vulcan îi trimite, ca drept de autor, primul şi ultimul onorariu (un mandat de 100 de lei) pe care acesta l-a primit vreodată pentru poeziile sale, „o avere pentru săraci”. Mihai Eminescu emoționat îi scrie: „Mult stimate domnule și amice, Mulţumesc pentru onorariul trimis – cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit vr-odată în viaţă. În România domnește demagogia și în politică și în literatură; precum omul onest rămâne aci necunoscut în viața publică, astfel talentul adevărat e înecat de buruiana rea a mediocrităților, a acelei școale care crede a putea înlocui talentul prin impertinență și prin admirație reciprocă. Iartă-mi, stimate amice, acest ton polemic, dar te asigur că a fost pentru mine o rară mângâiere de a mă vedea remunerat dintr-un colţ atât de depărtat al românimii, din Oradea-Mare, – când în ţara mea proprie nu voi ajunge nicicând să însemnez ceva, excepţie făcând de cercul restrâns al câtorva amici. Și-apoi să nu fiu pesimist?”.
Acest debut literar nu numai că a asigurat lui Eminescu un loc de necontestat în istoria literară, dar a și stabilit un standard de sensibilitate poetică și expresivitate lingvistică care continuă să inspire și să fascineze. La 158 de ani de la acea zi semnificativă, opera lui Eminescu rămâne un pilon al literaturii române, celebrând frumusețea limbii și profunzimea emoției umane.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com