La 27 decembrie 1816, la Iaşi, din iniţiativa lui Gheorghe Asachi, a avut loc primul spectacol de teatru în limba română – „Mirtil şi Hloe”, pastorală într-un act. Reprezentația a avut loc în casele hatmanului Costachi Ghica, interpreții erau vlăstare ale unor mari familii boierești iar inițiativa lui Asachi a avut o deosebită semnificație simbolică, întrucât dădea, în teatru, titlu de noblețe limbii române.
Gheorghe Asachi (născut 1 martie 1788, la Herţa – decedat la 12 noiembrie 1869) poet, prozator și dramaturg român, a fost şi un deschizător de drumuri. Una dintre cele mai importante realizări ale lui Gheorghe Asachi a fost primul spectacol de teatru, jucat de români în limba româna. Evenimentul a avut loc la Iaşi în 27 decembrie 1816, când a fost pusă în scenă pastorala „Mirtil şi Hloe” după Salomon Gessner şi Jean Pierre Clovis de Florian.
Gheorghe Asachi a tradus piesa, a desenat decorurile, a făcut regia şi a pictat cortina, o imitaţie după un desen adus de la Roma şi adaptat la realităţile din Moldova. În istoria teatrului românesc se menţionează: „Acesta înfăţişa pe Apolon cu muzele întinzând mâna Moldovei, pentru a o ridica, simbolul nefiind lipsit de frumuseţe şi de tâlc”.
În „Procuvântarea” la ediţia din 1850 a piesei, Gheorghe Asachi îşi aminteşte împrejurările acestei premiere absolute în cultura română: „Într-o epohă de străinomanie, la 1816, am fost înfiinţat un teatru de societate în casele răposatului hatman Constantin Ghica, boier generos şi iubitor de cultură. Actorii erau fii şi fiice ale acestor familii carii reprezentau piese franceze”.
Prin această reprezentație s-a realizat prima montare în limba română, prima reprezentaţie de teatru de salon, de eveniment cultural ”de societate”.
Prima piesă de teatru pusă în scenă, jucată în limba română a fost “Mirtil şi Hloe”, lucrare tradusă din limba franceză, de către Gheorghe Asachi. În prologul scris de Gheorghe Asachi pentru această piesă, se arată: ”Picătura, deşi mică, ce pi-o stâncă picurează/ Face râului o cale care după ea urmează”.
La premiera din 1816 a piesei „Mirtil şi Hloe” actorii purtau frumoase costume naţionale româneşti. Anul 1816 se consideră anul înfiinţării teatrului de la Iaşi.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com