La 28 martie 1661, la Constantinopol s-a stins din viață domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, ctitorul Bisericii Trei Ierarhi din Iași. Domnitor al Moldovei între 1634-1653, Vasile Lupu s-a remarcat prin cultură, fiind păstrător al ideii imperiale bizantine şi, totodată, protector al spiritualităţii ortodoxe. A fost numit de către membrii Frăţiei Ortodoxe din Liov (Lviv), „imaginea exactă a marelui Iustinian, împăratul de pioasă amintire”. A mai fost descris ca „fiind domnitorul pe care nu-l încăpea Moldova, ca pe un om cu hire înaltă şi împărătească, mai mult decât domnească”.
Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era atât de mare, încât după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Dintre toţi domnitorii români, care au avut un rol important în susţinerea creştinismului oriental ortodox, Vasile Lupu a jucat rolul cel mai activ în organizarea şi conducerea vieţii religioase din Orient, iar sfera lui de influenţă a cuprins şi partea de sud a Dunării, Anatolia şi Egiptul.
În 1640 situaţia financiară a Patriarhiei Ecumenice era dezastruoasă. Nici patriarhul Chiril I Lucaris nu reuşise să salveze biserica, dimportivă, o împovărase cu datorii, la fel şi patriarhul Chiril al II-lea, care a părăsit scaunul ecumenic în 1639, fiind judecat şi închis de sultanul Murad al IV-lea (1622-1640), lucru care a determinat alegerea unui nou patriarh. Un lucru deosebit de important este faptul că între candidaţii la scaunul patriarhal ecumenic, alături de Porfirie al Niceei şi Partenie al Adrianopolului s-a aflat şi mitropolitul Varlaam al Moldovei, susţinut de domnitorul Vasile Lupu. La 1 iulie 1639, Partenie de Adrianopol a urcat în scaunul de patriarh ecumenic sub numele de Partenie I. Cu acest patriarh Vasile Lupu a întreţinut relaţii diplomatice, a corespondat în limba greacă, limbă pe care o cunoştea foarte bine şi a cerut voie să intervină în rezolvarea problemelor interne ale Patriarhiei Ecumenice, iar Patriarhia a acceptat condiţiile impuse de domnitorul moldovean. Una dintre aceste importante condiţii a fost controlul bugetului bisericii cu ajutorul unei comisii formate din patru episcopi aleşi anual de sinodul bisericii. În urma acceptării condiţiilor impuse, Vasile Lupu a scos din vistieria Moldovei suma importantă de 2.000.000 de aspri, astfel plătind vechea datorie a Patriarhiei, plus alţi 48.000 de aspri din datoria cea nouă, la care s-au mai adăugat şi alţi 468.000 de aspri.
În 1641, în semn de recunoştinţă, Patriarhia Ecumenică a dăruit Moldovei moaştele Sfintei Parascheva, lucru atestat documentar de Actul Sinodal semnat de Patriarhul Partenie şi membrii sinodului său.
Vasile Lupu a fost sprijinitor şi al vieţii monastice din Muntele Athos şi Meteora. Călugări plini de smerenie îi cereau ajutorul, obligându-se să fie smeriţi rugători către Domnul pentru întreaga familie a generosului domnitor. Timp de aproape două decenii, ilustrul domnitor Vasile Lupu a fost pentru bisericile ortodoxe orientale un protector, înscriind astfel o epocă luminoasă în istoria bisericii universale. A fost voievodul prin care Moldova a dăruit cu generozitate Orientului creştin speranţa existenţei şi a întreţinut nestinsă candela spiritualităţii ortodoxe.
Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă fiind Trei Ierarhi din Iaşi, pe lângă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie, cu ajutorul Mitropolitului Kievului, Petru Movilă. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt culturii bisericeşti. Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti („Carte românească de învăţătura duminicelor de peste an” – Iaşi, 1643; „Răspunsuri la Catehismul Calvinesc” – Suceava, 1645), dar şi o carte de legi, „Pravilele împărăteşti”. În acest fel s-a mai făcut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică şi stat. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania”) a Mitropolitului Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă”, arătându-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească”.
Pe vremea lui Vasile Lupu, cărturarul moldovean Eustratie traduce în română „Pravilele lui Vasile Lupu” – primul cod de legi tipărit în Moldova. Anume în acea perioadă Grigore Ureche devine vornic al Ţării de Jos, îşi scrie nemuritorul său „Letopiseţ al Ţării Moldovei”, îşi desfăşoară activitatea Mitropolitul Varlaam.
Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a fost cuscrul hatmanului Ucrainei, Bogdan Hmelnițki. Feciorul hatmanului, Timiș, a luat-o de soție pe Ruxanda, fiica lui Vasile Lupu. Această căsătorie nefericită și tragică a fost descrisă în mai multe lucrări literare din România și Ucraina, iar primul care s-a referit la tema dată a fost Gheorghe Asachi.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com