La 3 noiembrie 1900 a decedat Eufrosina Popescu, renumită actriţă şi cântăreaţă română. Pe scenele teatrelor muzicale din Veneţia, Florenţa, Milano, Nisa şi Paris a evoluat sub pseudonimul Marcolini.
Eufrosina Vlasto s-a născut pe 20 octombrie 1821, la Bucureşti, în casa boierului Vlasto şi a soţiei sale, Maria. Demonstrând aptitudini pentru cântec, dans şi recitare, în 1834 Eufrosina Vlasto devine elevă a Şcolii de muzică vocală, declamaţie şi literatură a Filarmonicii din Bucureşti, prima de acest gen din Ţara Românească. La 16 ani se căsătoreşte cu Theodor Popescu, aghiotant al voievodului Alexandru Ghica, dar după numai câţiva ani de căsnicie rămâne văduvă. Îndepărtându-se pentru o scurtă perioadă de teatru, doamna Popescu îşi va continua studiile muzicale la Viena şi Paris. Adoptând numele de Marcolini (după cel al primului soţ al mamei, Mărculescu), obţine succes după succes pe scenele lirice din Italia şi Franţa. După aproape două decenii de carieră muzicală, care au făcut-o cunoscută în Europa, artista revine în ţară, pentru a se dedica artei dramatice. Şi timp de alte trei decenii, Eufrosina Popescu va fi cea mai apreciată actriţă din teatrul românesc.
Eufrosina Popescu a creat roluri din dramaturgia românească – în spectacolele după piesele lui Vasile Alecsandri, V.A. Urechia, Gheorghe Sion, Alexandru Macedonski, precum și după piese aparținând repertoriului universal.
Eufrosina Popescu a făcut parte din diferite asociații actoricești. Cariera ei a stat sub semnul premierelor: a făcut parte din primii elevi ai Şcolii Filarmonice, apoi din primii societari români, a jucat în primele spectacole lirice în limba româna şi, tot în premieră, roluri vestite din dramaturgia universală şi autohtonă, a fost prima artistă din România pe scenele internaţionale, dar şi prima actriţă română cu stil de joc realist. În fine, o altă premieră: în calitate de societară, a dat în judecată Direcţia Teatrelor, cerând anularea hotărârii de pensionare forţată…
La 3 noiembrie 1900 Eufrosina Vlasto Marcolini Popescu a părăsit definitiv scena vieţii, pentru a rămâne în memorie drept una dintre cele mai proeminente figuri feminine ale teatrului românesc. Ea a refuzat improvizaţia în orice domeniu. Era modestă, sobră, condamna grandomania, fiind adepta nobleţei spirituale. Nu şi-a dorit doliu la poartă, nici paradă la înmormântare. A cerut să fie dusă la cimitir seara, cât mai discret cu putinţă. Mormântul ei, aflat la Cimitirul Bellu, este simplu, aşa cum l-a dorit artista.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com