În ziua de 31 ianuarie 1418 a murit Mircea cel Bătrân, domn al Țarii Românești între anii 1386-1418, erou al luptei antiotomane. A fost înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie 1418.
Mircea cel Bătrân, numit de către istoricul german Leunclavius „principe între creştini cel mai viteaz şi cel mai ager”, era fiul lui Radu I și fratele lui Dan I, pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, la 23 septembrie 1386. În actele oficiale, Mircea apare ca „în Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod şi domn”. În istoriografia română este atestat sub numele Mircea cel Mare. Primind țara în plin proces de dezvoltare, Mircea Voievod continuă consolidarea economiei, armatei, administrației și bisericii, centralizează puterea, emite monedă, stimulează comerțul, dezvoltă mineritul și agricultura.
Din 1391 începe o lungă serie de lupte între oastea Ţării Româneşti şi forţele otomane. După ce, în 1393, sultanul Baiazid I cucereşte ţaratul de Târnovo şi asediază cetatea Silistra, aflată în stăpânirea lui Mircea cel Bătrăn, acesta din urmă întreprinde, în 1394, o expediţie fulger în sudul Balcanilor pentru lichidarea bazelor de atac ale turcilor. Drept răspuns, în acelaşi an, a urmat campania sultanului Baiazid I în Ţara Românească, iar la 10 octombrie 1394 are loc bătălia din locul numit „la Rovine” (locul nu este cunoscut, însă este avansată ipoteza probabilă pe Jii, lângă Craiova, conform volumului „Istoria României în date”). Aceasta a fost una dintre cele mai mari confruntări româno-otomane şi s-a soldat cu victoria oastei lui Mircea cel Bătrân. O cronică bulgară contemporană descria astfel bătălia de la Rovine: „lănci nenumărate s-au frânt” iar „cerul nu se mai putea vedea de desimea săgeţilor”.
După o nouă bătălie cu turcii, desfăşurată lângă Argeş, în 1395, Mircea cel Bătrân este nevoit să se retragă din faţa invadatorilor, o parte dintre boieri sprijină venirea pe tronul Ţării Româneşti a lui Vlad I. La bătălia de la Nicopole, din 25 septembrie 1396, soldată cu victoria armatei lui Baiazid I asupra armatei de cruciaţi, a participat şi Mircea cel Bătrân cu un corp de oaste. În decembrie 1396- ianuarie 1397, Vlad I a fost alungat, iar Mircea cel Bătrân şi-a restabilit autoritatea asupra Ţări Româneşti.
După bătălia de la Ankara, din 1402, înfrângerea lui Baiazid I de către Timur Lenk, Mircea cel Bătrân a sprijinit, pe rând, diferiţi pretendenţi la tronul sultanului, respectiv pe Musa, apoi pe Mustafa, descendenţi ai lui Baiazid I. Timp de un deceniu, domnul Ţării Româneşti s-a distins ca un abil diplomat. Venirea pe tron a lui Mehmed I, în 1413, a însemnat însă o lovitură grea pentru Mircea cel Bătrân.
Semnează spre sfârșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită la Constantinopol un fiu drept garanție. A domnit peste Valahia timp de 32 de ani. În timpul domniei lui Mircea Țara Românească a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în nord la Dunăre în sud și de la Porțile de Fier în vest până la Marea Neagră în est.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com