La 4 aprilie 1459 a fost încheiat Tratatul de pace moldo-polon, în urma căruia Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, reîntoarce oraşul Hotin în componenţa principatului său. Se prevedea încetarea stării de război între Moldova și Polonia, îndepărtarea lui Petru Aron de la hotarele Moldovei şi recunoașterea suzeranității polone de către Ștefan. Tratatul a fost semnat de reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz, după un asediu de doi ani a cetăţii Hotinului.
Abia după semnarea tratatului de pace, Ştefan cel Mare izbuteşte să pună stăpânire pe cetatea propriu zisă. Cetatea Hotinului a fost cedată polonezilor de Ilie, feciorul lui Alexandru cel Bun, în 1436 în schimbul unui ajutor polon. Petru Aron a recâştigat cetatea, dar a fost nevoit să cedeze Târgul Siretului şi alte localităţi. După un timp Hotinul trece din nou în mâinile polonezilor, până la recucerirea lui de către Ştefan cel Mare.
Cetatea Hotin este situată pe malul râului Nistru. Construcţia fortăreţei a fost începută în anul 1325, iar ulterior a suferit mai multe îmbunătăţiri. „În vremea lui Ştefan cel Mare Cetatea Hotin deţinea o poziţie de prim rang între cetăţile ţării. Veniturile vămii Hotin, „vama cea mai bogată a ţării”, erau foarte însemnate în secolul al XV, la fel şi în secolul următor”, a precizat istoricul moldovean Ion Strici.
După ce a ajuns pe tronul Moldovei, Ştefan cel Mare a avut ca prim ţel recucerirea Cetăţii Hotinului, care s-a aflat în trecut în posesia moldovenilor. Ştefan şi răzeşii săi au asediat cetatea timp de doi ani de zile, până, în anul 1459, când polonezii au încheiat o pace cu moldovenii şi le-au oferit Cetatea Hotinului. „Prin pacea cu Polonia leşii restituie Moldovei Hotinul, Ştefan cel Mare îl puse pârcălab pe Goian, înlocuit apoi cu Vlaicu, unchiul său după mama Oltea, fost zece ani pârcălab la Cetatea Albă. Alt pârcălab al Hotinului a fost Duma, fiul lui Vlaicu, deci vărul domnului”.
Imediat după ce a intrat în posesia Cetăţii Hotinului, Ştefan cel Mare a întărit fortăreaţa, care putea adăposti o garnizoană extrem de puternică. Curând Ştefan cel Mare întăreşte cetatea, şi o amplifică în scop militar, pentru a putea adăposti o garnizoană destul de puternică şi a servi la nevoie ca punct de retragere şi rezistenţă. Pentru a corespunde noilor condiţii de luptă şi apărare, pentru a rezista asediului artileriei grele, a fost completată zidăria cetăţii, grosimea zidului exterior ajungând până la 3 metri, chiar sus la metereze”. Cetatea Hotinului a ajuns să reprezinte simbolul rezistenţei Moldovei în faţa Poloniei şi totodată era folosită pentru a apăra ţara de atacurile cazacilor şi tătarilor. După ce Ştefan cel Mare a pus stăpânire pe cetate, Hotinul s-a dezvoltat economic foarte mult.
„În 1476, după bătălia de la Valea Albă, hotinenii au ţinut piept armatei turceşti a sultanului Mahomed II, care a trimis un corp de armată la Hotin, altul la asediul Neamţului. În cetatea Hotinului îşi găsi adăpostul doamna Maria, ameninţată de tătari la Suceava şi copleşită de masacrul a lor săi la Mangop. Sultanul a suferit un dezastru cumplit şi a fost silit să se retragă în mod ruşinos”, a scris cronicarul polonez Jan Dlugosz.
Pe vremea lui Ștefan cel Mare au fost construite ziduri de 5-6 metri lățime și 40 metri înălțime, au fost adăugate trei turnuri și amenajată o curte interioară. Astfel a devenit una dintre cetățile de apărare pentru frontiera nordică a Moldovei medievale. În secolele al XIV-lea – al XVI-lea Cetatea Hotinului a fost una dintre reședințele domnitorilor Moldovei. După moartea lui Ştefan cel Mare, Cetatea Hotinului a fost pierdută şi recâştigată în mai multe rânduri de către moldoveni de la turci şi polonezi.
În prezent, cetatea este o atracţie turistică a Ucrainei, fiind declarată drept una dintre cele şapte minuni ale Ucrainei. Cetatea Hotinului este de asemenea o rezervaţie arhitecturală naţională ucraineană din anul 2000.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com