La 9 noiembrie 1872 a murit Alexandru Hâjdeu (Haşdeu), cărturar şi scriitor, tatăl scriitorului Bogdan Petriceicu-Haşdeu, militant pentru cauza românilor basarabeni, membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866.
Alexandru Hâjdeu s-a născut la 30 noiembrie 1811 în satul Miziurineţ, regiunea Ternopil, azi în Ucraina, ulterior familia s-a statornicit la moşia strămoşească de la Cristineşti, judeţul Hotin. Şi-a făcut studiile la pensionul pentru copii de nobili de pe lângă Seminarul teologic din Chişinău (1822-1828), apoi la facultatea de drept a Universităţii din Harkiv (1829-1832). După propriile mărturisiri, a audiat cursuri şi la universităţile din Munchen şi Haidelberg. Din aprilie 1833 şi până în ianuarie 1834 lucrează la Chişinău ca ajutor de revizor în comitetul pentru sprijinirea coloniştilor din sudul Rusiei, apoi în calitate de conţopist în cancelaria guvernatorului civil, după care s-a retras la Cristineşti.
În anii 1836-1840 a fost efor al şcolii judeţene şi al celei lancasteriene din Hotin, străduindu-se să extindă cercul disciplinelor predate în şcoală, să îmbunătăţească condiţiile pentru desfăşurarea procesului instructiv. Aici a rostit renumitele sale discursuri „Amintire despre vechea glorie a Moldovei” (1937) şi „Suvenire de cele trecute, idee de cele de faţă şi arătare de cele viitoare ale Moldovei” (1840). Ulterior a predat limba şi literatura rusă, logica, statistica şi alte discipline la gimnaziile din Vinniţa (1840-1842) şi Kameneţ-Podilski (1842-1843). În anul 1843 abandonează învăţământul, practicând până la finele vieţii sale, avocatura.
Preocupările ştiinţifice ale lui A. Hâjdeu sunt foarte variate. Fiind student la Universitatea din Harcov, a făcut parte dintr-un cerc ştiinţific. A tradus şi a publicat în revistele ruse „Vestnic Evropî”, „Telescop” şi „Molva” o serie de cântece populare moldoveneşti şi valahe, însoţându-le cu bogate comentarii de ordin istorico-literar şi etnografic. Lui îi aparţine prioritatea în propa¬garea folclorului moldovenesc în presa rusă.
Alexandru Hâjdeu era un bun cunoscător al cronicilor moldoveneşti, care i-au slujit drept izvor de inspiraţie pentru multe din scrierile sale. Nefiind editate, cronicele moldoveneşti în primele decenii ale secolului al XlX-lea continuau să circule în manuscrise. E semnificativă în această privinţă dorinţa lui Hâjdeu, exprimată în 1837, de a traduce în limba rusă Letopiseţul lui Ion Neculce, a cărui copie de manuscris se afla la consilierul de stat Ion M.Sturdza în târguşorul Noua Suliță, judeţul Hotin. Însă şi această intenţie a rămas nerealizată.
Preocupările lui A. Hajdeu în domeniul biologiei erau orientate spre elaborarea unui studiu „Flora Basarabiei”, care în 1835 se afla în stadiu de finisare şi de soarta căruia nu se ştie nimic. A publicat doar în Buletinul Societăţii Agricole din Sudul Rusiei (1836), membru corespondent al căreia a fost ales în 1835, articolul „Cu privire la întocmirea clasificării idiomatice a plantelor ce cresc liber şi a celor cultivate în regiunea Basarabia”, unde menţionează importanţa studierii denumirilor populare ale plantelor.
O sursă valoroasă referitoare la viaţa spirituală din Basarabia anilor 20-30 ai secolului al XIX-lea prezintă lucrarea „Literaţii basarabeni” (1835), care conţine informaţii inedite sau puţin cunoscute despre C. Stamati, A. Donici, la. Ghinculov (I. Hâncu) şi alţi autori, precum şi succinte caracterizări ale scrierilor lor. Erudiţia enciclopedică şi interesele ştiinţifice variate ale lui Alexandru Hâjdeu i-au permis iui C. Stamati să-l considere drept „un alt Cantemir”. La 23 aprilie 1866 a fost desemnat ca membru fondator al Academiei Române, ulterior, în 1869, fiind ales membru de onoare.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com