Doi locuitori ai raionului Storojineţ au fost aruncaţi în aer de o grenadă. Unul dintre ei a fost spitalizat de urgenţă cu traume serioase. Medicii au fost nevoiţi să-i amputeze ambele picioare. Incidentul s-a produs în cea de-a doua zi a lunii mai. Doi locuitori ai satului Ropcea, născuţi în anul 1992 şi, respectiv, în 1996 au ieşit pe poligonul din apropiere cu scopul de a strânge fier vechi. Acolo au şi găsit o grenadă şi au decis s-o desfacă pe loc. Din nefericire grenada a detonat. Unul dintre cei doi tineri s-a ales cu traume serioase şi a fost spitalizat de urgenţă la clinica raională din Storojineţ. Cel de-al doilea tânăr le-a spus lucrătorilor miliţiei şi medicilor că prietenul l-a rugat să-i ajute să aducă de pe poligon fier vechi. Am rămas în viaţă numai datorită faptului că în timpul exploziei mă aflam puţin mai departe de el. Auzind explozia, am fugit repede şi am chemat ambulanţa. Salvarea a sosit undeva peste cinci minute. Tot în acel moment la faţa locului au sosit şi militarii, povesteşte cel de-al doilea tânăr. După ce au verificat împrejurările, militarii au descoperit ceva mai departe de locul exploziei un rucsac cu o muniţie deja desfăcută. Geniştii au efectuat deminarea locului.