La 26 aprilie 1986 — în această zi fatidică de acum 38 de ani — a explodat al patrulea bloc energetic de la Centrala Nucleară Cernobyl. Câteva sute de muncitori și pompieri au încercat să stingă incendiul, care a continuat timp de mai multe zile. Explozia a distrus complet reactorul și a degajat un nor de praf radioactiv în atmosfera Pământului. Pentru a preveni alte degajări de materiale radioactive, cel de-al patrulea reactor a fost acoperit cu un „sarcofag” special la sfârșitul anului 1986, iar Centrala Nucleară Cernobyl a fost limitată în funcțiune. Cu toate acestea, incendii de mari proporții în anii următori au provocat oprirea celui de-al doilea și apoi a primului reactor. În anul 2000, ultimul reactor, reactorul 3, a încetat să mai funcționeze, iar Centrala Nucleară de la Cernobyl a fost închisă complet. În noiembrie 2016, un nou sarcofag a fost instalat peste Blocul 4, iar în 2019 a fost încheiată construcţia lui.
Avaria de la Chornobyl a degajat de 100 de ori mai multe radiații decât efectele bombelor atomice lansate asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki în 1945. 800.000 de persoane și-au riscat viața și sănătatea pentru a preveni consecințele accidentului și pentru a stabiliza situația. Aceștia au lucrat într-o zonă cu risc ridicat, expusă la radiații. 25.000 dintre ei au murit și peste 70.000 au devenit invalizi. Aproximativ 97% din substanțele radioactive au rămas în sarcofagul Centralei Nucleare Cernobyl. Surse oficiale susțin că va dura până la 100 de ani până când centrala va fi complet dezafectată. 200 de tone de materiale radioactive se află încă în reactorul Centralei Nucleare Cernobyl.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com