Vestea minunată a Nașterii Domnului cuprinde întreaga planetă. Răsună tot mai puternic colindele de Crăciun. Răsună în biserici și școli, în săli de concerte și pe scene improvizate din piețe, la instituții de stat și la cele publice. Odată cu deschiderea la Cernăuți a Consulatului General al României, în perioada sărbătorilor de iarnă aici neapărat poposesc colindătorii români din ținutul nostru. Acești „mesageri” ai „vestei minunate” le urează diplomaților români sănătate și mult spor în misiunea lor importantă atât pentru statul român, cât și pentru comunitatea românească din Ucraina. Lângă pomul de Crăciun, împodobit în sala principală a Consulatului și pe ramurile căruia și-a găsit loc felicitarea Secretarului de Stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe Florin Cârciu, au răsunat deja colinde și urări. Consulul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, împreună cu întreaga echipă consulară, i-au primit pe primii colindători – studenții de la Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității cernăuțene, însoțiți de șefa catedrei, Cristina Paladian. Este simbolic faptul că au început vechea tradiție românească și creștinească viitorii profesori de română, pe care tot un diplomat român din cadrul Consulatului i-a numit „apostoli ai neamului românesc de pe aceste meleaguri”. Gazda primitoare, doamna Consul General, le-a mulțumit din suflet colindătorilor și i-a îndemnat la fapte bune și plăcute lui Dumnezeu.
La o scurtă distanță în timp au sosit și următorii colindători – preotul Pavel Paulencu, împreună cu fiul său Dumitru, din Voloca. În anul care se încheie Dumitru a participat cu succes la concursuri internaționale de folclor, iar părintele Pavel Paulencu a realizat proiectul susținut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni privind pictarea frescelor în Biserica Înălțarea Domnului din Horecea, unde păstorește. Colindele au puterea rugăciunii, ele proslăvesc Nașterea Domnului în sufletele noastre. Duetul familial Paulencu, prin colindele cântate, au creat un moment de revelație pentru diplomații români, aflați în misiune la Cernăuți.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com