Colinde și tradiții de iarnă de neuitat la Cupca

30 12 F 1

Cupca este un sat cu vechi și frumoase tradiții ce se transmit din generație în generație. Deosebite sunt sărbătorile de iarnă din acest frumos sat bucovinean. Reamintim cititorilor noștri că este printre puținele sau unicele sate bucovinene unde de Crăciun se colindă trei zile și trei nopți la rând. Desigur, că era totul în timpurile mai bune. Acum, cu părere de rău, avem parte de alte timpuri…

30 12 F 2

Nespus de frumoase sunt sărbătorile de iarnă la Liceul din  Cupca, unde micuții de la grădiniță, elevii claselor primare, mijlocii și superioare sub îndrumarea educatoarelor, învățătoarelor, profesorilor și diriginților de clasă, administrației școlii, ajutați de părinți și rudele apropiate, pregătesc un concert al obiceiurilor de iarnă cum mai rar întâlnești. Frumoasele costume naționale, vechile obiceiuri ale Plugușorului, Caprei, Ursului, Cerbului, Căluților, colindelor, cântecelor, dansurilor, glumelor, fie vechi sau îmbinate pe ici pe colo cu nuanțe moderne dau sărbătorilor de aici un colorit aparte. O muncă deosebită depun în aceste zile de la finele lui decembrie conducătorii și diriginții de clasă, pregătind scenarii, organizând repetiții, având grijă de decor etc. Mai ales sunt ocupați elevii, diriginții și părinții claselor a 11-ea, care sunt principalii moderatori ai carnavalului de revelion.  Lor le revine și misiunea de a decora sala de sărbătoare, a împodobi tradiționalul brad, a amenaja totul frumos și cu gust. Acest Carnaval  din fiecare an, care este un adevărat spectacol ce nu poate fi redat în cuvinte, trebuie, pur și simplu, văzut. An de an, se schimbă elevii, profesorii, decorul sălii, dar mereu rămâne același farmec și frumusețe deosebită ale acestor minunate tradiții de iarnă.  Ele, aceste sărbători de iarnă, cu farmecul lor aparte, rămân în suflet pentru totdeauna, cu magia lor deosebită, cu urările de bine, pace, sănătate, împliniri, realizări, bucurii, speranțe, vise frumoase, împăcare sufletească, binecuvântare cerească și un An Nou pașnic, liniștit,  de Domnul binecuvântat, fericit.

Fie ca acest an, dar și toți cei care vor veni, să fie  deosebit în toate.

La mulți ani!

30 12 F 3

 Eleonora SCHIPOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий