Comisia de la Veneția: Legea privind funcționarea limbii de stat a Ucrainei trebuie modificată

comisia-de-la-venetia-1024x576

Legea privind limba de stat a Ucrainei, semnată de fostul președinte Petro Poroșenko, trebuie modificată, sunt de părere experții Comisiei de la Veneția. În opinia lor, actul normativ nu a reușit să asigure echilibrul între răspândirea limbii ucrainene și garantarea drepturilor lingvistice ale minorităților, scrie Ukrinform.

Legea privind „Garantarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat” a fost semnată de precedentul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko și a intrat în vigoare la 16 iulie 2019. Ea asigură dominația limbii ucrainene în cultură și în educație. În virtutea legii, limbile minorităților naționale, inclusiv rusa, își pierd statutul de limbi de comunicare interetnică.

Experții Comisiei de la Veneția în raportul lor, recunosc faptul că, în Ucraina, politica lingvistică reprezintă o problemă complexă, sensibilă și politizată, în special „în contextul conflictului prelungit cu Rusia”. Experții salută faptul că legea prevede măsuri pozitive pentru dezvoltarea limbii ucrainene, obligând statul, printre altele, să ofere fiecărui cetățean posibilitatea de a învăța limba prin sistemul de educație, prin cursuri gratuite și prin facilitarea accesului la filme și alte produse culturale în limba ucraineană.

Experții Comisiei de la Veneția constată că legea oferă minorităților naționale posibilitatea de a folosi limbile lor materne. În același timp, ei amintesc faptul că trebuie să fie asigurate drepturi suplimentare pentru folosirea limbilor, în legea privind drepturile minorităților naționale. Dar, care, deocamdată, nu a fost adoptată. Experții recomandă elaborarea ei în cel mai scurt timp și evaluarea posibilității ca, până la adoptarea acestei legi, să fie suspendată acțiunea legii privind limba de stat.

Experții arată, totodată, că orice diferență în utilizarea limbilor trebuie să fie argumentată rezonabil, dar că, deocamdată, acest principiu nu se aplică în totalitate. Drept exemplu, specialiștii subliniază că, până la 1 septembrie 2023, studenții ucraineni vorbitori în limbile țărilor Uniunii Europene vor avea dreptul de a-și continua studiile în acele limbi, dar, acest drept nu este valabil pentru cei care vorbesc alte limbi materne, precum rușii. Experții arată, totodată, că regula ce stabilește responsabilitatea pentru denaturarea intenționată a limbii ucrainene în documentele și textele oficiale, trebuie să fie eliminată. De asemenea, se propune revizuirea cotei de conținut în limba ucraineană: după intrarea în vigoarea a legii în totalitatea ei, ponderea limbii ucrainene în emisiunile posturilor naționale de radio și televiziune ar urma să fie de 90%.

În plus, Comisia arată că persoanelor private trebuie să li se permită folosirea limbilor minorităților naționale în comunicarea dintre ele, inclusiv când sunt văzute și auzite de alții, în locuri publice, posibilitatea de a distribui materiale electorale în alte limbi decât cea ucraineană nu trebuie limitată la teritoriile unde trăiesc comunități minoritare. Experții cer inclusiv anularea regulii privind publicarea simultană în limbile minorităților naționale și în limba ucraineană, în aceeași zi.

Legea adoptată este criticată de autoritățile din Polonia și Ungaria. Președintele Volodimir Zelenski a declarat anterior că, deși dezvoltarea limbii ucrainene trebuie să fie o prioritate și ea trebuie să fie singura limbă de stat, trebuie să se verifice dacă legea corespunde prevederilor constituționale.

Добавить комментарий