La 31 octombrie 1784 a izbucnit Marea Răscoală Țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan. Răscoala a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă, care s-a derulat în perioada 31 octombrie –27 decembrie 1784. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național. A izbucnit în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități.
În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crișan cu vestea că Horea a adus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină cât mai mulți, sau cel puțin 4–5 din fiecare sat. Duminică s-au întrunit circa 500–600 de țărani iobagi la biserica din Curechiu, iar Crișan le-a arătat o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești. La îndemnul lui Crișan, iobagii s-au hotărât să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului. Oamenii au pornit spre Alba Iulia peste munte, ocolind orașul Brad, ca să nu fie opriți de nobilii maghiari, și au înnoptat în satul Curechiu. În timpul nopții au fost atacați de trupele de husari, pe care însă le-au învins și dezarmat. Atacul a schimbat planurile răsculaților, care s-au întors spre Brad. Ei au atacat, în ziua de 3 noiembrie 1784, curtea nobiliară Kristyory din Crișcior. Apoi, o parte din ei au urcat în amonte, spre Abrud, prin Mihăileni, iar o altă grupă a coborât în aval, cucerind Bradul, Baia de Criș, Ribița, Hălmagiu, Hălmăgel, Ociu Aciuta și Pleșcuța, necruțând nici populația civilă.
La 31 octombrie 1881, la Fălticeni s-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu. A fost profesor de liceu la Ploiești și București și a predat ocazional la Universitatea din Bucureşti. A debutat publicistic în suplimentul literar al ziarului Adevărul cu un articol despre studiile sale clasice (1903). A colaborat la Epoca, scriind despre Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Șt.O. Iosif, Alexandru Brătescu-Voinești, Popovici-Bănățeanu, I. Gorun, Sandu Aldea, Ion Agârbiceanu, Emil Gârleanu, toate acestea constituind subiectele reunite în cele două volume de debut Pași pe nisip…, apărute în 1906. În această perioadă a activității sale, a fost preocupat de mișcarea literară de la Sămănătorul. A patronat, până la sfârșitul vieții, cenaclul Sburătorul și a fost director al revistei literare Sburătorul. A fost autorul a peste 60 de volume de critică, istoriografie literară, proză, traduceri. Dintre scrierile sale: Istoria literaturii române contemporane, De peste prag, Lulu, Nuvele florentine, Mite. Bălăuca, Aripa morții, Viață dublă, Gr. Alexandrescu, T. Maiorescu și contemporanii lui, Titu Maiorescu și posteritatea lui critică. Parcursul său profesional îl recomanda pentru un loc în Academia Română, dar din cauza lui Nicolae Iorga, care era un tradiţionalist radical și nu accepta ideea de modernitate, a devenit membru titular al Academiei Române abia post-mortem.
La 31 octombrie 1918, la Timișoara, în sala cazărmii militare, a avut loc o întrunire a celor mai importante personalități politice și militare locale și s-a înființat Consiliul Militar Național Român, condus de Aurel Cosma. În aceeași seară, mii de români din Timișoara și satele învecinate au participat la o impresionantă adunare națională în Piața Libertății. Această adunare a aprobat cu ovații cuvintele rostite de Aurel Cosma: „De astăzi înainte s-au rupt pentru totdeauna lanțurile robiei națiunii române”. Consiliul Militar Național Român s-a impus încă din primele zile ca o importantă forță politică, iar prin Comitetul Executiv a susținut interesele locuitorilor români și a acționat cu hotărâre pentru Unirea Banatului cu România. Consiliul va avea o contribuție majoră la impulsionarea procesului de instaurare a conducerii politico-administrative în localitățile bănățene. Într-un comunicat adresat populației, Consiliul Național a declarat că s-a atașat Consiliului Național Român Central de la Arad și avea să recunoască doar dispozițiile acestuia din urmă. Era o declarație fermă prin care respingea ideea maghiară a autonomiei Banatului sub forma Republicii Bănățene și totodată o exprimare limpede a voinței bănățenilor de Unire cu România. Tot în ziua de 31 octombrie s-a constituit „Sfatul Național Militar al Șvabilor” din Banat, având ca lider pe locotenentul colonel Albert Fuchs.
La 31 octombrie 1950, în satul Sureli (în prezent Chetrosu), raionul Drochia, s-a născut Arseni Botnaru, interpret de muzică populară din Republica Moldova. În anul 1966 a susţinut examenele de admitere la Şcoala Pedagogică din orașul Soroca și a devenit studentul acesteia, specialitatea − lucrător muzical. În 1970 este student la Institutul de Stat al Artelor „Gavriil Muzicescu” (în prezent – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice). Fiind student a cântat în cadrul Orchestrei de muzică populară „Mărțișor”, după care a activat în orchestra de același gen „Veselia”. Pe parcursul anilor a colaborat fructuos cu Orchestra de muzică populară a Radioteleviziunii din Moldova „Folclor” cu care a imprimat la companiile „Melodia” și „Electrecord” 3 discuri gigant cu titlurile: „Satule, grădină dulce” (în duet cu Maria Sarabaș), „Eu mă uit în sat cu dor”, „Așa-i jocul în Moldova” și un disc cu orchestra „Veselia”. Până în prezent a lansat 8 casete audio și 6 CD-uri, a montat 2 filme muzicale: „Te-am lăsat, sătucul meu” și „La Nistru, la mărgioară”, 4 serate de creație. A concertat în multe țări ale lumii – Nicaragua, Vietnam, Canada, Finlanda, Germania, Bulgaria, Polonia, Austria, Franța, România ş. a.
Începând cu anul 1995 și până în prezent activează în cadrul Ansamblului de cântece și dansuri „Plai moldovenesc”. Este laureat al concursurilor republicane și internaționale, al festivalurilor mondiale de la Moscova – 1985, Montreal și Quebec – 1990. În Vietnam i s-a decernat „Ordinul Prieteniei” Republicii Vietnam. Prin decretele Președintelui Republicii Moldova i s-a conferit titlul onorific „Maestru în Artă” – 1995 și ordinul „Gloria Muncii” 2000. A fost decorat cu Crucea „Pentru Merit” clasa II – 2005.
La 31 octombrie 1993 a încetat din viaţă regizorul italian Federico Fellini, unul dintre titanii cinematografiei mondiale, cunoscut graţie filmelor „Casanova”, „La Dolce Vita”, „Ginger şi Fred”,„La Strada”, „Nopţile Cabiriei”, „Amarcord”. Federico Fellini (1920-1993) a fost laureat al mai multor premii internaționale, între care și premiul Oscar (pe care l-a câștigat de patru ori, al cincilea primindu-l onorific).
Evenimente istorice din ziua de 31 octombrie:
1512: După patru ani de muncă epuizantă, Michelangelo Buonarroti a finalizat decorarea bolții Capelei Sixtine, una dintre cele mai impresionante realizări artistice ale Renașterii, inaugurată în acea seară prin Vecernia solemnă oficiată în prezența Papei Iuliu al II-lea. Frescele, printre care celebra Creare a lui Adam, au fost dezvăluite publicului în ziua următoare, pe 1 noiembrie, transformând capela într-unul dintre cele mai importante monumente ale artei universale. Contrar mitului popular potrivit căruia ar fi pictat stând întins pe spate, Michelangelo a lucrat în picioare, pe o schelă de lemn suspendată pe care a proiectat-o singur, ținându-și capul lăsat pe spate ani la rând în timp ce vopseaua îi picura pe față — un chin fizic pe care artistul l-a descris cu autoironie într-un sonet păstrat în arhive, plângându-se că i s-a deformat coloana, că i-a apărut o gușă și că pensula i-a transformat chipul într-un „pavaj pestriț”.
1853: S-a născut Mykola Kibalcici, revoluționar narodnic și inginer de origine ucraineană (născut în regiunea Cernighiv). Membru al organizației „Zemlia i Volia” („Pământ și Libertate”), agent al Comitetului Executiv al „Voinței Poporului”, organizator de tipografii și al unui atelier de producere a dinamitei, participant la tentativele de asasinat împotriva țarului Alexandru al II-lea. În 1881, aflându-se în detenție, a elaborat înainte de execuție proiectul unui aparat de zbor cu reacție.
1940: Se încheie perioada desemnată oficial drept Bătălia Angliei, marea confruntare aeriană începută la 10 iulie între Royal Air Force (RAF) și Luftwaffe. Aviația germană nu a reușit să obțină superioritatea aeriană necesară declanșării Operațiunii „Leul de Mare” — invadarea pe mare a Marii Britanii —, iar rezistența britanică a devenit unul dintre momentele decisive ale celui de-Al Doilea Război Mondial.
1956: Într-un gest de curaj extraordinar pentru România aflată sub ocupație militară și control comunist, istoricul, academicianul și pedagogul Onisifor Ghibu le-a trimis un memoriu de 25 de pagini liderilor sovietici Nikita Hrușciov și Nikolai Bulganin, solicitând restituirea Basarabiei, a nordului Bucovinei și a Ținutului Herța, precum și retragerea trupelor sovietice din România. În vârstă de 73 de ani, Ghibu nu a acționat sub anonimat: și-a semnat memoriul cu numele întreg și adresa din Sibiu, depunându-l oficial la Ambasada URSS din București și pe masa prim-ministrului comunist Chivu Stoica, după ce își construise argumentația chiar pe textele lui Vladimir Ilici Lenin despre dreptul popoarelor la autodeterminare pentru a demonstra că anexarea din 1940 a fost un act imperialist țarist. Demersul i-a atras arestarea în decembrie 1956 și condamnarea la închisoare de către Tribunalul Militar din Sibiu.
1956: Într-o ședință decisivă a Prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, desfășurată la Kremlin, Nikita Hrușciov a susținut că trupele sovietice nu trebuie retrase din Ungaria și că Moscova trebuie să restabilească prin forță controlul asupra țării. Decizia a pregătit intervenția militară masivă din 4 noiembrie (Operațiunea „Vârtejul”), care avea să zdrobească Revoluția ungară și să transmită un avertisment întregului bloc comunist, inclusiv României.
1961: În ultima zi de lucrări a Congresului al XXII-lea al PCUS a fost aprobat cel de-al treilea Program al PCUS, în care a fost stabilită sarcina de a construi comunismul până în 1980.
1961: Autoritățile sovietice au îndepărtat în secret trupul îmbălsămat al lui Iosif Stalin din mausoleul din Piața Roșie — unde fusese expus în sarcofag de cristal alături de Lenin încă din 1953 — și l-au reînhumat lângă zidul Kremlinului. Gestul, decis la Congresul al XXII-lea al PCUS, a simbolizat apogeul campaniei de destalinizare inițiate de Nikita Hrușciov și condamnarea oficială a cultului personalității fostului dictator, ale cărui politici influențaseră profund și regimul comunist român. Pentru a preveni eventuale proteste ale susținătorilor lui Stalin, KGB-ul a închis Piața Roșie sub pretextul unei repetiții militare pentru parada de 7 noiembrie, iar în interiorul mausoleului ofițerii au tăiat nasturii din aur masiv de pe uniforma de Generalisim a cadavrului, înlocuindu-i cu nasturi obișnuiți din alamă, înainte de a coborî sicriul în groapă și de a turna deasupra lui plăci groase de beton, astfel încât să nu mai poată fi dezgropat niciodată.
1995: Rada Supremă a adoptat Legea Ucrainei privind aderarea la Statutul Consiliului Europei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com