Strategia pentru îmbunătățirea performanțelor administrației publice locale și consolidarea cooperării transfrontaliere România — Ucraina — Republica Moldova, sub acest generic în România a avut loc un forum cu participarea reprezentanților ministerelor, consiliilor județene, prefecturilor și primarilor, ambasadelor, sectorului public, filialelor și biroului central al Uniunii Ucrainenilor din România. La eveniment a participat vicepreședintele Consiliului Regional Cernăuți, Myhailo Pavliuk. În mesajul său de salut, el a mulțumit audienței pentru sprijinul cuprinzător acordat Ucrainei și s-a axat pe importanța consolidării cooperării cu regiunea noastră și cu organele autoadministrării locale în special.
„În ciuda provocărilor și a situației din Ucraina, comunitățile, colectivele și instituțiile comunale sunt dornice de noi proiecte. Unele dintre ele așteaptă deja rezultatele procesului de selecție în cadrul Programului Operațional România-Ucraina 2021-2027. Dar cu toții suntem concentrați pe sarcinile prioritare de sprijinire a sectorului militar și umanitar. Acesta este principalul lucru acum”, a spus oficialul.
În cadrul forumului, au fost purtate discuții privind consolidarea cooperării transfrontaliere, strategiile de dezvoltare comunitară, digitalizarea administrației publice, transparența și eficiența comunicării cu cetățenii, precum și sprijinul global pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE și NATO, scrie site-ul Consiliului Regional Cernăuți.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com