Copii din regiunea Cernăuți, invitați la WonderPuck 2019

73aac70dd94e44a2c241131287493f8a

22 de copii și profesori din regiunea Cernăuți se vor bucura de evenimentele celei de-a treia ediții a Festivalului stradal WonderPuck care va avea loc între 13 și 15 septembrie în două piețe centrale din Cluj-Napoca și în curtea Castelului Bánffy  de la Bonțida.

Vizita micuților la Cluj-Napoca este o continuare a turneului Teatrului “Puck” la Cernăuți, în cadrul căruia artiștii clujeni  au prezentat cinci reprezentații ale spectacolului “Punguța cu doi bani” în cinci localități majoritar românești din raioanele Noua Suliță, Herța, Storojineț și Hliboca: Costiceni, Hreațca, Ropcea, Stroiești și Voloca.

Emoția creată la întâlnirea cu spectacolul prezentat la Cernăuți a fost atât de copleșitoare, încât am simțit că trebuie să păstrăm legătura cu această comunitate. Drept urmare, am decis să îi invităm pe copii la Festivalul WonderPuck, să se bucure de teatru, muzică, ateliere și să descopere Clujul. Sperăm să continuăm și să extindem această colaborare“, declară Emanuel Petran, managerul Teatrului de Păpuși “Puck”.

WonderPuck 2019 va aduce la Cluj peste 40 de spectacole din nouă țări, teatru, circ, acrobație și momente interactive, toate cu participare gratuită.

Vor participa la festival artiști din Ungaria, Italia, Turcia, Rusia, Olanda, Spania, Republica Moldova, Marea Britania și România. Trupele autohtone se vor reuni la Cluj din toată țara, mai precis din București, Brașov, Oradea, Satu Mare, Alba Iulia, Sibiu și Arad.

Ediția din acest an a treia alocă un  spațiu mai mare spectacolelor pentru adolescenți și tineri în Piața Muzeului. O altă noutate va consta în îmbinarea artelor vizuale cu arta teatrală. Vor fi vernisate, astfel, mai multe expoziții ale artiștilor clujeni în toate cele trei locații.

De asemenea, vor avea loc o serie de ateliere cu activități destinate întregii familii, dar și workshopuri adresate actorilor și studenților studenților de la facultățile de profil, în baza parteneriatului cu Facultatea de Teatru și Film a Universității “Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca din Cluj-Napoca. Între acestea se numără workshopul “Hänneschen-Theater” care va fi susținut de Frauke Kemmerling, managerul Teatrului “Hänneschen” din Köln.

Proiectul este realizat de  Teatrul de Păpuși “Puck” și Asociatia Esua, cu sprijinul cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj, Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Ambasada Olandei și Lions Club.

Добавить комментарий