M-am născut într-o familie mai sărăcuță din raionul Herța. În familie eram patru persoane. Mama lucra la spital, tata – pe acasă sau muncea cu ziua, cu săptămâna, dar eu cu sora umblam la școală. Nu am avut în copilărie toate cele necesare pe care doar le visam. De multe ori, când eram mic am fost bătut, nu cu o nuieluşă sau cureaua, ci cu pumnii și picioarele de către tatăl meu. Îmi amintesc momente când tata mă lua de haină, în timp ce mă bătea și mă arunca pe podele, de păreți. Nu pot să spun că am avut o copilărie fericită sau niște părinți care să mă educe și să mă iubească.
Când am crescut mai mare am devenit un băiat foarte rușinos și fricos. Îmi amintesc că intram în clasa în care învățam, îmi puneam geanta și mă așezam în bancă fără să zic măcar un cuvânt. Mare frică aveam de fete, nu puteam să vorbesc cu ele, nu știam cum să încep discuţia și parcă ceva dinlăuntru nu-mi permitea să fac acest pas, întrucât mă credeam mult inferior decât alţii. Din cauză că am avut o copilărie în care am văzut doar băuturi, neînțelegeri, bătăi între părinți, „curvării” – am devenit foarte închis în sine. Din păcate, nu aveam de la cine să cer un sfat înţelept sau cui să spun durerea din sufletul meu. Nimeni nu-mi atrăgea nici o atenţie. Trăiam în lumea mea în care căutam iubire, atenție din partea altora. Aveam o plăcere şi o linişte de nedescris când mă aflam în mijlocul naturii, când priveam la acel miracol creat de Dumnezeu. Uneori mi se crea impresia că m-am separat cu totul de lume.
În perioada anilor de adolescență mă simțeam gol pe dinlăuntru și căutam să umplu acel gol cu diferite „plăceri” păcătoase. Umblam la discotecă cu scopul să-mi găsesc o prietenă. Ca și orice adolescent foloseam în vocabularul meu cuvinte necenzurate, ca să nu rămân în urma semenilor mei şi să nu arăt ca o cioară albă printre cele negre, crezând că astfel voi deveni şi eu „cineva” printre prietenii mei. Şi ca să nu rămân în urma lor, mai luam câte un păhărel sau fumam câte-o ţigară. Am devenit atât de dependent de aceste vicii, încât mă gândeam că nu mă voi putea dezice de ele niciodată.
Ce m-a făcut să mă schimb? Probabil o clipă fericită şi o întâlnire frumoasă cu nişte oameni deosebiţi. Pe stadionul din Herţa veneau tineri din toată regiunea şi stăteau câte o săptămână sau două în biserica de peste drum. Am început să mă întâlnesc cu ei, să jucăm împreună fotbal. M-a impresionat foarte mult comportamentul lor, atitudinea faţă de aproapele, felul cum gândeau şi vorbeau şi parcă m-a pus pe gânduri. Atunci mi-am pus şi eu întrebarea, de ce ei sunt așa și eu în comparație cu ei sunt altfel. Am început să discut cu ei mai des, am stabilit legături de prietenie, petreceam mai mult timp împreună. Atunci mi-a apărut în minte ideea să mă schimb, să am un comportament ca şi ei.
Lipsa de comunicare mă determina mereu să caut prieteni cu care să pot împărţi clipele frumoase şi cele mai sumbre, să găsesc prieteni adevăraţi şi de încredere. Momentele pe care le petreceam împreună cu aceşti tineri care veneau la noi în ospeţie îmi păreau atât de frumoase şi fericite, încât parcă uitam de toate viciile mele. Am început să citesc Biblia și să înţeleg mai profund sensul vieţii pe acest pământ. Cu ajutorul acestor prieteni şi prin cuvântul lui Dumnezeu am devenit astăzi de nerecunoscut. Nu mai sunt acel copil nefericit de cândva, dar am devenit omul care-mi trăiesc viaţa cu dragoste şi bucurie.
Serghei COJOCARU
Copilărie, umbrită de fericire… viaţă,trăită cu bucurie