Campionatul European de handbal masculin din 2018 va avea loc în Croaţia, iar cel feminin – în Franţa, potrivit unei decizii a Comitetului Executiv al Federaţiei Europene de Handbal, care a anunţat şi gazdele ediţiilor din 2020. Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a anunţat că ediţia din 2018 a Campionatului European masculin va avea loc în Croaţia, iar cel feminin – în Franţa. EHF a anunţat şi gazdele Campionatelor Europene din 2020, care la masculin vor fi organizate în comun de Austria, Suedia şi Norvegia, iar la feminin, vor fi găzduite tot în comun, de Norvegia şi Danemarca. Campionatul European din 2014 a avut loc în ianuarie, în Danemarca, iar cel feminin, la care este calificată şi naţionala Ucrainei, este programat între 7-21 decembrie în Ungaria şi Croaţia. Reamintim că selecţionata Ucrainei se va întâlni în grupe cu selecţionata României.