Cu respect faţă de portul naţional

22 05 2021 LC SCHIPOR 2

 

Deja de 15 ani în Ucraina se sărbătorește ziua cămăşii brodate (ie). E o tradiție  frumoasă. În fiecare an, în a treia joi a lunii lui Florar, copii și vârstnicii  îmbracă cămăși brodate. Unii în stil ucrainean, alții în stil românesc, polonez, bulgar sau

îmbracă costume ale altor popoare. Fiecare popor își are tradițiile sale în costumație, cântec, joc, credință, grai, la care ține cu sfințenie. La CIE Cupca am pregătit o expoziție mixtă, unde am îmbinat ștergare,

broderii, fotografii, alte podoabe populare, atât românești, cât și ucrainene pe care am amenajat-o pe coridorul școlii. Elevii și profesorii au venit aproape toți în haine naționale fie românești, fie ucrainene, dar toate frumoase și originale.

Ne-a onorat cu prezența sa domnul primar al comunității teritoriale unite Suceveni (satele Corcești, Cupca, Suceveni, Prisăcăreni, Petriceni), tânărul și energicul domn Iulian Mihailovici. El a apreciat efortul, stăruința și, totodată, frumusețea costumelor atât la cei mari, cât și la cei mici.  Sincere mulțumiri aducem tuturor profesorilor, în deosebi diriginților de clasă, învățătoarelor claselor primare care au contribuit nemijlocit la pregătirea acestei sărbători deosebite. Voi menționa că elevii clasei întâi pentru prima dată au participat la o asemenea sărbătoare frumoasă.

22 05 2021 LC SCHIPOR 1

 

Tot în această zi, după masă, am reușit să ajung la căminul cultural din Pătrăuții de Jos, unde doamnele din doamnele din domeniul culturii, împreună  cu un grup de copii, membrii ai ansamblului „Mugurel”, de asemenea în cămăși brodate, cu flori și bună dispoziție au făcut o serie de fotografii. Împreună am marcat această sărbătoare a cămășii brodate, a tradițiilor populare. Cămășile brodate au creat o bună dispoziție i în această zi de Florar.

22 05 2021 LC SCHIPOR 4

Eleonora Schipor,

profesoară

P.S. Ziua iei româneşti este marcată în fiecare an la 24 iunie.

„Libertatea Cuvântului” www.lyberti.com

Добавить комментарий