Cuvântul artistic al Olgăi Kobyleanska i-a adunat pe oamenii de creație din regiune la Casa-muzeu din Dimca

21 08 F 3
În 2023 va fi marcat pe larg jubileul de 160 de ani de la nașterea eminentei scriitoare bucovinene Olga Kobyleanska. Cu acest prilej sunt planificate multe acțiuni omagiale.
Recent, la Casa-muzeu a scriitoarei din satul Dimca, reprezentanții Societății „Prosvita” („Iluminarea”) au organizat ședința literară de vară „La Olga Kobyleanska”. Evenimentul este menit să-i inspire prin atmosfera în care a trăit talentata bucovineană pe oamenii de creație din regiune să scrie noi lucrări, comunică site-ul Consiliului Regional Cernăuți.

21 08 F 2

„Această ședință literară oferă multe posibilități. Pentru unii, ea este un loc de întâlnire și de schițare a noi proiecte, pentru alții ea este un loc de evadare în lumea creativității lor. Ea reunește oameni care recunosc și apreciază talentul Olgăi Kobyleanska și doresc să obțină noi impresii și emoții pentru continuarea activității creative”, a declarat Volodymyr Moroz, membru al Consiliului Regional Cernăuți. Împreună cu colegul său, deputatul Oleksandr Șkuridin, au contribuit la organizarea acestui eveniment artistic. Tema din anul curent a ședinței literare a fost „Paleta culturilor naționale în viața și opera Olgăi Kobyleanska”. La eveniment au participat reprezentanți ai societăților naționale din regiune, asociațiilor literare și artistice, organizațiilor publice și personalități culturale. Au fost prezenți vicepreședintele Societății pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, poetul, laureatul Premiului „Olga Kobyleanska”, Nicolae Șapcă, președinta Societății „Doamnele Române”, scriitoarea Maria Toacă, interpreta și radiojurnalista Carolina Jitaru, precum și alți activiști ai societăților național-culturale românești din ținut.
…Venind vara la Dimca, scriitoarea Olga Kobyleanska a aflat marea dramă a acestei localități românești – cazul de fratricid pentru pământ, care a stat la baza operei sale de referință – povestirea „Pământ”, tradusă în românește de vestitul scriitor bucovinean Vasile Levițchi. Prezentă la această întâlnire literară, doamna Consul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, a mulțumit organizatorilor acțiunii „La Olga Kobyleanska”, amintind că scriitoarea a văzut lumina zilei la Gura Humorului, în sudul Bucovinei. La sfârșitul lunii noiembrie, în ziua nașterii Olgăi Kobyleanska, la Gura Humorului neapărat vor avea loc manifestări cu prilejul încheierii „Anului Olga Kobyleanska”, cu participarea reprezentanților Ucrainei și României.
21 08 F 5

 

21 08 F 6

21 06 F 1

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий