Cuvinte de recunoștință pentru profesoara de română Vera Todoriuc, care a educat mai multe generații de elevi

28 7 T 4 a

La 28 iulie își sărbătorește un frumos jubileu doamna Vera Todoriuc, profesoară de română de la Gimnaziul nr.10 din Cernăuți. Când în anii 80 ea și-a început activitatea pedagogică la vestita școală românească din suburbia Roșa, în bănci ședeau părinții elevilor de astăzi, precum și unii dintre actualii ei colegi de breaslă. Originară din părțile Noua Suliței și titulara diplomei cu mențiune  a Universității cernăuțene, doamna Vera Todoriuc se străduie să le altoiască dragostea de limba maternă copiilor românilor de la Roșa. Elevi de-ai ei ocupă locuri premiante la concursuri și olimpiade. Nu mai puține mențiuni are și însăși profesoara Vera Todoriuc, fiind eminentă a învățământului public și laureată a Premiului pedagogic „Iuri Fedkovyci”, decernat de Consiliul Orășenesc Cernăuți. Mai mulți ani la rând doamna Vera Todoriul a îndeplinit funcția de director-adjunct, dând dovadă de spirit organizatoric, perseverență în muncă și de corectitudine în relațiile cu membrii colectivului pedagogic și cu părinții elevilor. Doamna Vera Todoriuc este pedagog prin vocație și om al datoriei.

28 7 T 5 a

Administrația Gimnaziului nr.10, întregul colectiv pedagogic, părinții, elevii de astăzi și de ieri o felicită cordial pe doamna Vera Todoriuc cu prilejul jubileului, dorindu-i multă sănătate, bucurii din partea celor apropiați, ani rodnici și senini ca aceste zile de vară, anotimpul în care i-a fost dat să vină pe lume.

La aceste frumoase felicitări se alătură și colectivul  publicației online „Libertatea Cuvântului”. La mulți ani, cu sănătate și fericire!

28 7 Т 3

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий