Vasile CARLAȘCIUC
PAȘTELE VERII
Prin a sa Adormire Sfânta Fecioară
Bob de veșnicie în suflet ne-a adus.
Eterna clipă în asfințit de vară
Din frumusețile de fire mai presus.
Satul meu se-nchină la a ei icoană,
Din Ghetsimani venit-a înger păzitor
Care-i pune încet, nevăzut pe rană
Cuvânt de început, rostit de Creator.
În Paștele verii satul reînvie
Cu ființa pâinii din rodul cel bogat.
Murmură întruna din adânc de glie
Cristalina apă care ne-a botezat.
Cu pecetea vetrei tot pornim în lume,
Cu foșnet ne petrece ulmul secular*.
Frunza-i oscilează cu al nostru nume.
De-l scutură Clio – o face în zadar.
E un univers menitul loc sub soare,
E un vis din Paradisul imaginar.
Stăpâna noastră de viață începătoare,
Însoțește-ne-o pân’ la ultimul hotar.
*Legenda afirmă că denumirea satului Berestea provine de la „berest” – „ulm”.
„Libertatea Cuvântului” www.lyberti.com.ua