În fiecare an, de ziua Concilierii și Victoriei îi comemorăm pe participanții la război, pe toți cei ce au avut de suferit în vremea deportărilor staliniste, au fost împușcați la Fântâna Albă. Acum, cu mare părere de rău îi pomenim și pe cei doi eroi din satul Cupca, căzuți în actualul război, dar și pe toți acei care și-au dat viața pentru Ucraina noastră.
Cu ani în urmă le invitam la școală pe participantele la cel de-al Doilea Război Mondial, foste profesoare la școala din Cupca, Elizaveta Bogdaniuc și Zinaida Poleanska, pe urmă cu elevii noștri le vizitam acasă. Cu câțiva ani în urmă, ambele fiind în etate, au trecut în lumea celor drepți. Acum le pomenim la cimitirul din sat. Aici își doarme somnul de veci Zinaida Poleanska. Elizaveta Bogdaniuc își doarme somnul de veci în cimitirul din satul Pătrăuții de Jos. De cele mai multe ori le pomenim pe cele două veterane ale războiului și muncii, dar și pe alții care au avut de suferit în urma deportărilor staliniste, pe cei căzuți în acest război nedrept.
Anul acesta un grup de elevi de la Liceul din Cupca, cu buchete de flori și lumânări, am fost la cimitirul local, unde am păstrat un moment de reculegere, am depus flori, am vorbit despre cele două foste profesoare. Pe urmă am fost cu flori și la mormântul celor eroi căzuți în acest război: Arcadie Farcaș și Toadere Schipor. Toți elevii claselor mijlocii și superioare au privit câteva filme documentare dedicate Zilei Memoriei și Concilierii, dar și Victoriei în cel de-al doilea război mondial.
La pregătirea acestor comemorări și-au adus aportul membri comitetului școlăresc, cât și membri cercului de tineri muzeografi. Asemenea măsuri educă la elevi simțul responsabilității, îi fac să nu uite pe cei care s-au jertfit pentru noi, îi fac să simtă că memoria rămâne mereu vie.
Eleonora SCHIPOR,
pedagog-organizatoare la Liceul din Cupca
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com