De ziua ta,  satule natal!

23 09 T 2

În ziua Nașterii Maicii Domnului, 21 septembrie, la Tărăsăuți s-a sărbătorit  hramul bisericii din sat și împlinirea a 550 ani de la prima atestare documentară,  în anul 1473, a acestei frumoase localităţi din Valea Prutului.  

Tărăsăuți…Primii gospodari ai tăi ți-au ales un loc sub soare atât de frumos: malul stâng al râului Prut și pe ambele maluri ale afluentului acestui râu – râulețul Rângaci, vegetația de pe malurile cărora formează lunci. Apele lor au servit (și servesc) oamenilor satului ca izvor de apă la spălatul rufelor în timpul verii, pescuit, ghilirea (înălbirea) ștergarelor și pânzei de casă, muratul cânepei, care în decursul secolelor a fost principala plantă textilă (în țesutul manual). Pe râul Prut existau 4 mori de apă, iar pe râulețul Rângaci – 8 (Pasat și Rotari, Caleati, Biț, Pavel, Titiana, Cantemir, Cucoș). A fost și o moară de vânt.

În prima jumătate al secolului trecut funcționa o moară cu motor (Pasat, „Caras”). Totodată puhoaiele acestora ape de-a rândul anilor au adus și aduc mari pagube morale și materiale gospodăriilor consătenilor.

Două drumuri mari care se întretaie și râulețul Rângaci împart satul în așa numite „coturi”. Putrida – localitatea cea mai veche a satului; Popeni – în el se aflau casele preoților; Chileni – cu predominarea numelui de familie Chelea; Joseni – în depresiune teritorială mai joasă față de celelalte; Țiclău și Corhană – vârf și coastă de deal. Casele și locuitorii ultimelor două „coturi”, aflate la o distanță mai mare (mai departe) de celelalte, până în momentul actual au fost strămutate în Tărăsăuți și Vancineți, numit de noi Făgădău (han, cârciumă).

De a cunoaște și mai mult despre trecutul istoric al satului e necesar să recurgem la materialele de arhivă ce ne spun, că prima atestare documentară a satului Tărăsăuți aparține anului 1473, însă se presupune că el a apărut cu mult mai înainte, iar serbarea Hramului satului este ziua Nașterii Maicii Domnului – 21 septembrie – ziua sfințirii bisericilor locale.

23 09 T 4

Din 1473 și până în anul 1792 nu sunt cunoscute date despre existența unei biserici și tocmai în anul 1793 (se pomenește) este înălțată prima biserică cu hramul Nașterea Maicii Domnului. Ea avea pereții din lemn, era trainică, cu obiecte îndestulate și puține cărți.

În anul 1875 este construită o biserică nouă, cu pereții din lemn, tencuiți din afară și înăuntru, pe o temelie din piatră cu clopotniță și acoperită cu șindrilă. Pristolul acestei biserici este în numele Nașterii Maicii Domnului. Ea era îndestulată cu obiecte necesare și cărți.

În anul 1882, biserica avea în folosință 99 desetine (108 ha) de pământ (arabil, fâneață), date în folosință de către sfetnicul de stat, ducele rus Mihail Alexandrovici Obolevski. Pe lângă biserică se aflau trei case, din care două au fost cumpărate datorită stăruinței parohialilor bisericii ca locuințe pentru preoți. A treia casă – dăruită de către ducesa Olga G. Obolevska, ca locuință pentru dascăl și ca școală. În această școală populară învățau 40 de elevi (băieți). Canonul Domnului era citit de către învățătorul Aeofelant Zavoicinski. Serviciul divin era oficiat în limbile slavonă (slavă) și românească. Paroh al bisericii era preotul Vasile Cozmulici, originar din județul Iași. Ajutor al preotului – preotul Gheorghe Gânsca. Psalmist – diacon Mihail Muntean. Diacon – Gheorghe Barus. Pălămari: Alexandru Dumbrovan (originar din județul Iași), Filip Pașcenco.

23 09 T 3

Atunci în satul Tărăsăuți, care aparținea moșierului-sfetnic (consilier) Obolevski, erau 288 gospodării (2 – militare, 286 – țărănești) cu 2244 locuitori. Timp de 146 ani, datorită credinței ferme a consătenilor, activează în continuu acest locaș sfânt al Domnului. Actualmente paroh al bisericii este preotul protoiereu-mitrofor Adrian Alexei Arsenii, iar dascăl-preoteasă – Silvia Leon Arsenii.

Ar fi bine, ca în memoria familiei Obolevski să fie înălțată în curtea bisericii o cruce.

În anul 1996 este înălțată a treia biserică spațioasă, cu pereți din blocuri-ceramice, tencuiți din afară și înăuntru, temelia din beton-armat, cu clopotniță și acoperiș de tablă. Pristolul bisericii este tot în numele Nașterii Maicii Domnului. Paroh al bisericii este preotul protoiereu Gheorghe Leon Podreacic, cu stăruința căruia a fost construită și biserica, iar dascăl-preoteasă – Dorina Teodor Podreacic.

Satul se mândrește cu cei 10 preoți, originari din Tărăsăuți ce oficiază slujba divină în diferite localități.

Actualmente în sat sunt 1744 gospodării cu peste 4884 de locuitori. La Liceul din Tărăsăuți învaţă 334 de elevi, iar procesul de învățământ este înfăptuit de către 44 profesori. Directoare a liceului este Ema Negruța, șefă de studii – Larisa Bezușca.

Instituția preșcolară pentru copii „Floricica” este frecventată de 59 copii, iar procesul educativ este realizat de către 7 educatoare. Șefă a instituției preșcolare este Elena Chelea. În sat funcţionează ambulatoriul medicinii de familie, cu 3 medici de familie și 6 surori medicale de familie. Șefă a ambulatoriului este Alina Mihaesa.

Cu o profundă credință în Dumnezeu se petrec rugăciunile în bisericile: baptistă „Speranța”, prezbiter – Mihail Gortopan și Adventistă de Ziua a Șaptea, prezbiter – Valeriu Grib.

Nu vor fi dați uitării cei, care au căzut pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, mormântul frățesc al cărora este în cimitirul satului, simbolizat cu „Crucea eroilor”. La cel de-al Doilea Război Mondial au participat 483 locuitori ai satului, dintre care 165 nu s-au mai întors, au căzut în lupte. Ne vom aduce aminte şi de 970 locuitori ai satului, care au murit de foame și tifos exantematic în anii 1946-1947. Este foarte neplăcut că în memoria acestora în sat nu s-a făcut nimic. Nu pot fi lăsate uitării suferințele fetelor și nevestelor, care fiind răpite din familiile lor, au fost duse la muncă în uzinele și fabricile din regiunea Donbasului. Amintiți sunt cei 19 participanți la războiul din Afganistan.

Frumoase sunt amintirile despre „Vatra Jocului”, unde la sărbători se făcea hora.  Aici fetele „de măritat” ieșeau la joc, purtându-le sârba. Rămân în amintiri concertele prezentate de artiștii amatori ale Casei de cultură din sat. Însă cu mare regret astăzi suntem lipsiți de Casă de cultură.

23 09 T 1

De neuitată îi apa rece și limpede ca lacrima din izvorul “Șipoțel”. La fel și câmpurile cu legume de la „Velniță”. Merită să fie amintiți cei 107 agricultori, care pentru munca sârguincioasă au fost decorați cu ordine și medalii. Cu durere ne amintim  despre doctorul satului, Ion Zburliuk, care zi și noapte, zeci de ani, a stat la straja sănătății noastre.

Au trecut 550 ani de la prima atestare documentară a satului Tărăsăuți, dar datorită demnității oamenilor din generație în generație s-a păstrat limba, credința, istoria, tradițiile și obiceiurile strămoșilor.

23 09 T 5

Alexei Ion Sirotean,

laureat al premiului „Omelian Popovici” (2001),

eminent al învățământului din Ucraina (2008),

Iuliana Sirotean,

magistru (2012), profesoară superioară (2021)

s.Tărăsăuți, raionul Cernăuți

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий