Copiii sunt ființe deosebit de drăgălașe și sincere, cărora merită să li se ofere multă dragoste, căldură, toată atenția de care au nevoie și, desigur, anumite cadouri.
Darurile ne aduc bucurie chiar și nouă, adulților, dar pentru copii bucuria este imensă, fiind foarte curioși să descopere ce au primit. De asemenea, alegerea unui cadou pentru un prichindel este o activitate plăcută, deoarece toate lucrurile destinate lor sunt frumos colorate și incredibil de simpatice. Cu toate acestea, uneori poate fi dificil să faci o alegere, căci nu știi exact ce i-ar aduce bucurie maximă unui copil sau ce i s-ar potrivi. Iată, câteva idei de cadouri, care se potrivesc de minune pentru o fetiță.
Cercei de aur. O pereche de cerceluşi poate fi un dar excepțional pentru o micuță cochetă, fiind un cadou ce va rămâne cu ea mult timp, dacă perechea aleasă este una calitativă. Astfel, este un dar pe care îl poate folosi când este micuță, iar când crește va rămâne un frumos obiect la care se va uita cu drag, deoarece îi va aduce aminte de copilărie și, bineînțeles, de persoana care i-a dăruit acei cercei. Așa că este recomandat să investești într-o pereche de cercei de aur pentru copii, care vor arăta frumos în urechile unei micuțe cochete.
Cort/Căsuță pentru fetițe. Majoritatea fetițelor adoră căsuțele pentru păpuși, însă cum ar fi să aibă o căsuță pe dimensiunile lor, în care să poată intra alături de toate păpușile, jucăriile și prietenele lor să se joace? Dacă ai pune această întrebare unei fetițe, cu siguranță, răspunsul ar fi un mare „Da». Astfel, există corturi care arată precum o căsuță și pot fi amplasate în camera copilului. Acestea sunt foarte viu colorate, unele au lumini atașate și un spațiu generos în care micuța are posibilitatea să se joace. Acest cadou va fi, fără doar și poate, foarte bine primit de copil și îi va aduce bucurie.
Cameră foto-video pentru copii. În zilele noastre cam orice facem ajungem să filmăm sau să pozăm, aspecte pe care copiii le observă și le-ar plăcea să facă la rândul lor lucruri pe care adulții le fac. Astfel, o cameră foto-video pentru copii este un cadou ingenios. Îi va oferi posibilitatea să se distreze și să pozeze tot felul de lucruri interesante, iar dacă, spre exemplu, va merge într-o vacanță cu părinții va fi un dispozitiv pe care, cu siguranță, se va bucura să-l ia în bagaj. De asemenea, aceste aparate vin în culori atrăgătoare pentru cei mici, fiind un dar care se potrivește atât pentru o fetiță, cât și pentru un băiețel.
În concluzie, în prezent există numeroase opțiuni de jucării și articole pentru cei mici, având de unde să alegem un cadou pentru o fetiță drăgălașă, un cadou prin care să o impresionezi și să-i aduci bucurie. Totodată, este util să fim atenţi la ceea ce îi place fetiţei să facă, cu ce preferă să se joace şi ce cadou și-ar dori să primească. (Click! Pentru femei)
(T.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.vom