Diete şi reţete. Salate pentru slăbit

00 FOTO Salate

Dacă consumi timp de 7 zile numai salate, va fi de folos nu doar pentru a scăpa de kilogramele de prisos, ci și pentru a forma obiceiuri alimentare mai sănătoase. O rețetă de salată pentru slăbit trebuie să se bazeze pe ingrediente care oferă nutrienți valoroși, dar fără multe calorii.

Trebuie de stabilit un meniu bazat pe salate, pe o săptămână, folosind oricare dintre dressing-urile prezentate mai jos.  Dimineața se ia micul dejun fără dulciuri și carbohidrați. Apoi  se pregăteşte o salată, din care să mănânci de două ori, la prânz și la cină. Astfel, se înlocuiesc  mesele principale cu salate sănătoase și se reduc substanțial caloriile.

Luni Salată de crudități.  Această salată include ingrediente crocante și aromate, care se vor îmbina armonios pentru a conferi un gust minunat. Printre ele se numără:  salată kale, morcov, măr, quinoa, rodie.

Marți  –  Salată de legume.  Din mixul de legume și de boabe se va pregăti o salată consistentă și hrănitoare, dar cu un număr redus de calorii. Se vor folosi următoarele ingrediente: salată kale, broccoli, roșii, ridichi, avocado, quinoa, năut, cartof dulce.

Miercuri –  Salată cu ton sau somon. Peștele este oricând un ingredient binevenit într-o rețetă de salată pentru slăbit, fiind o sursă de proteine de calitate. Această salată se poate prepara cu orice fel de pește din conservă sau cu somon, alături de care se va adăuga: salată verde, măsline, porumb, castraveți, ceapă roșie, lămâie.

Joi –  Salată cu carne de pui. Carnea de pui este o sursă excelentă de proteine într-o dietă,  iar faptul că este versatilă poate fi combinată cu cele mai variate ingrediente: spanac, bulgur, porumb, avocado, ardei gras.

Vineri –  Salată de varză.  Varza este plină de fibre și săracă în calorii, așa că nu este de ocolit din nicio salată menită să ajute să slăbești. Se folosesc:  două feluri de varză, morcovi, pătrunjel, diverse semințe.

Sâmbătă –  Salată de castraveți.  Castravetele, unul dintre ingredientele de bază dintr-o rețetă de salată pentru slăbit, este vedeta următoarei salate. Alături de castraveți se adaugă un dressing ușor, ce poate fi preparat cu iaurt degresat, lămâie și cu mărar sau pătrunjel.

Duminică –  Salată de boeuf pentru slăbit. Este o variantă de salată de boeuf,  fără maioneză. Este simplu de preparat, dar va avea un gust delicios. Secretul constă în „maioneză”, care se prepară cu muștar, zeamă de lămâie și 2 lingurițe de ulei, amestecând bine. Ingredientele ce intră în alcătuirea ei pot fi: morcovi, cartofi, gogoșari, castraveți.

Dressing-uri  la salatele pentru slăbit

În salatele pentru slăbit se folosesc dressing-uri  sărace în calorii:

Dressing cu zeamă de lămâie și cu ulei de măsline.  Se prepară pentru  foarte multe tipuri de salate, punând în valoare aroma naturală a ingredientelor. Se folosește ulei de măsline nu mai mult de 1-2 linguri.

Dressing cu oțet balsamic.  Oțetul balsamic dă o aromă specială salatelor, fiind  potrivit pentru cele cu carne, cu tofu, cu legume rumenite etc.

Sos cu oțet de mere și cu miere. Va merge de minune cu orice salată cu carne și pește, fiind foarte potrivit și pentru salatele ce conțin legume mai amărui (ruccola de exemplu). Pentru un asemenea sos, se folosesc ingrediente precum:  oțet de mere, ulei de măsline, miere, zeamă de lămâie, muștar.

Dressing cu avocado și lămâie verde. Avocado este un superaliment (conține vitamine, minerale, grăsimi sănătoase, fibre), iar în combinație cu lămâia verde va da o consistență cremoasă și o aromă răcoritoare salatelor.

Dressing cu ghimbir și cu turmeric.  Ambele mirodenii au beneficii extraordinare pentru sănătate (de pildă, au proprietăți antiinflamatorii și antioxidante), nu sunt bogate în calorii și conferă arome cu totul deosebite. Se folosesc:       60 ml ulei de măsline, 30 ml oțet de mere, 1 linguriță turmeric,           1/2 linguriță ghimbir măcinat, opțional: 1 linguriță miere.

Dressing cu iaurt grecesc. Se ia iaurt grecesc cu conținut redus de grăsime (cam 150 g) şi se adaugă 1 ceapă mică roșie, 1 linguriță muștar, 1-2 linguri oțet de vin alb, 1 linguriță miere, 2 linguri pătrunjel, sare și piper (după gust).

00 dressing

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий