La 24 februarie, cu prilejul împlinirii a trei ani de la invazia la scară largă a teritoriului Ucrainei independente de către agresorul rus, la Storojineț a fost inaugurat Memorialul Gloriei Eroilor căzuți în lupta pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în perioada 2014-2025.
La eveniment au participat localnici, rude și prieteni ai apărătorilor căzuți, reprezentanți ai Consiliului Orășenesc Storojineț, angajați ai instituțiilor municipale, precum și elevi și profesori ai instituțiilor de învățământ din comunitate.
Clericii au oficiat un parastas și au înălțat o rugăciune comună. În fața celor prezenți au luat cuvântul Dmytro Boiciuk, secretar al Consiliului Orășenesc Storojineț, tatăl locotenentului căzut la datorie Pavlo Ungurian și Vadym Marțeniak, veteran de război.
Păstrarea vie a memoriei eroilor noștri, onorarea lor și recunoștința pentru fiecare zi pe care o trăim este calea pe care ucrainenii conștienți o aleg în fiecare zi, se subliniază în comunicarea Consiliului Orășenesc Storojineț.
Peste 100 de soldați din Comunitatea Teritorială Storojineț au murit în lupta pentru independența Ucrainei, în numele libertății noastre și al cerului pașnic ucrainean. Numele eroilor sunt incrustate pentru totdeauna în memoria noastră, ei sunt floarea națiunii, fii glorioși care și-au jertfit viața pentru viitorul Patriei!, se mai menționează în postarea de pe Facebook.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com