La 9 noiembrie în Ucraina a fost marcată Ziua lucrătorilor culturii. Acest an este foarte complicat pentru toţi acei care îşi au misiunea de a contribui la prosperarea spirituală a cetăţenilor. Din cauza pandemiei au fost anulate acţiunile cu caracter de masă, concertele, spectacolele, festivalurile. O bună parte din acţiunile culturale se desfăşoară la distanţă, ceea ce nu le aduce satisfacţie deplină nici spectatorilor, nici lucrătorilor culturii.
Aşteaptă nu nerăbdare revenirea la activitatea normală şi lucrătorii culturii din Pătrăuţii de Jos, raionul Storojineţ, care au două colective minunate de artişti amatori ce reprezintă două culturi – cea română şi cea poloneză: Ansamblul coregrafic „Mugurel” şi Ansamblul vocal al polonezilor din cătunul Arşiţa.
–Ne-a felicitat oficial numai primarul satului, dar neoficial – foarte mulţi consăteni, am primit mesaje şi din străinătate, declară Natalia Balan, conducătoare artistică la Casa de cultură din localitate. Suntem patru lucrători ai culturii, printre noi fiind şi Maria Maliţca din cătunul Arşiţa, lucrătoare emerită a culturii din Ucraina şi Polonia. Oamenii sunt recunoscători pentru ceea ce facem noi pe tărâmul culturii, căci Ansamblul „Mugurel” evoluează des în România, iar cel al polonezilor – în Polonia. Acum vom activa împreună cu lucrătorii culturii din Pătrăuţii de Sus, căci am format o comună. Cred că vom avea rezultate şi mai frumoase.
***
Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, este bolnav de coronavirus. Despre aceasta şeful statului a scris pe contul său de Facebook. El continuă să-şi îndeplinească îndatoririle la distanţă şi în autoizolare. „Majoritatea înving boala de COVID-19. O voi învinge şi eu. Totul va fi bine!”, a scris Preşedintele.
***
În regiunea Cernăuţi 87 la sută din numărul şcolilor au recurs la forma de învăţământ la distanţă. Potrivit stării din 9 noiembrie, din 383 de grădiniţe de copii, funcţionează jumătate – 191. După cum a comunicat Departamentul Învăţământ şi Ştiinţă din cadrul ARS Cernăuţi, în momentul de faţă în regiune sunt bolnavi de coronavirus 60 de elevi, 181 de pedagogi şi 39 de lucrători tehnici. La grădiniţe sunt bolnavi 2 copii, 49 de educatori şi 36 de lucrători tehnici.
***
La 11 noiembrie va avea loc acţiunea de protest panucraineană a lucrătorilor restaurantelor. Participanţii la ea vor cere compensări din partea statului pentru persoanele care pe timp de carantină au rămas fără lucru. Ei, de asemenea, vor insista să fie revăzute restricţiile de carantină.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com