Din topul ştirilor

4 01 2021 LC TOP 4

La spitalele din Bucovina vor fi efectuate operaţii de transplantare a organelor, a comunicat directorul Departamentului de ocrotire a sănătăţii din cadrul ARS Cernăuţi, Oleg Ciornyi, pe contul său de Facebook. „Noul an a început cu o noutate bună. Regiunea Cernăuţi participă la realizarea proiectului-pilot privind transplantarea organelor. Spitalul clinic regional din Cernăuţi a fost inclus în lista instituţiilor medicale din Ucraina, care în anul 2021 vor efectua operaţii de transplantare a organelor. Ministerul Ocrotirii Sănătăţii alocă pentru acest proiect 500 milioane grivne”, a notat Oleg Ciornyi.

***

Ucraina a intrat în anul 2021 cu 12 miliarde grivne pe  unicul cont al vistieriei. Este o sumă cu 5,5 miliarde grivne mai mică decât cea de la 1 ianuarie 2020, comunică Serviciul de stat de vistierie al Ucrainei.  Dacă la începutul anului 2020 au fost 17,5 miliarde grivne, la începutul anului 2019 – 9,8 miliarde grivne, adică mai puţin decât în prezent.

***

Anul trecut, Pomul de Anul Nou din Cernăuţi a obţinut primul loc la concursul pe ţară. Anul acesta, cu toate că pentru podoabele lui s-au cheltuit mai mulţi bani, bradul cernăuţean nu s-a clasat nici în primele cinci din ţară. După cum transmite TSN, cel mai frumos Pom de iarnă din centrele regionale ale Ucrainei a fost ales cel din Lviv.

Vom mai menţiona că  la Cernăuţi s-au cheltuit 738 mii grivne pentru sărbătorile de iarnă.

4 01 2021 LC TOP 3

***

Pe strada Gruşevski din oraşul Mukacevo, regiunea Transcarpatică, poate fi văzută o bătrânică. Ea  înnoptează pe sub garduri şi refută orice ajutor, scrie Znaj.ua. Situaţia a fost comentată de voluntara locală, Kateryna Legherda: „Colegii noştri ani la rând caută s-o ajute, însă bătrânica refuză categoric. Zice că ea şi-a ales acest mod de viaţă şi nu pot să intervină nici organele de stat. Bătrânica nu face nimănui nici un rău, dar nici la azil nu vrea să meargă”.

4 01 2021 LC TOP 2

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий