Documentarul despre Traian Popovici, demonstrat la Palatul Național al Românilor din Cernăuți

23 12 F 3

La 22 decembrie, în incinta Palatului Național al Românilor din Cernăuți a avut loc prezentarea filmului documentar „Vor supraviețui doar îndrăgostiții: Traian Popovici și alții”, realizat în cadrul proiectului Fondului de caritate „Resurse și Inițiative Publice”, cu susținerea Agenției de cooperare internațională pentru dezvoltare „RoAid”, a comunicat pe Facebook managerul de  proiect, Serghei Hacman.

23 12 F 4

Filmul documentar este dedicat activităților primarului Cernăuțiului Traian Popovici, care în 1941 a reușit să salveze de la moarte câteva mii de locuitori ai Cernăuțiului de origine evreiască. În 1969, în Israel, lui Traian Popovici i s-a conferit titlul de Drept între Popoare cu formularea „în semn de deosebită recunoștință pentru salvarea a douăzeci mii de evrei din Cernăuți de la deportare în lagărele morții din Transnistria”. Documentarul prezintă istorii ale unor persoane din Cernăuți din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și dezvăluie secretul de ce principalul cuvânt în război este „dragostea”, iar istoriile de salvare sunt mai importante decât subiectul crimelor. Intriga a fost bazată pe cartea semnată de Serghei Voronțov și Dragoș Olaru despre primarul Traian Popovici „Spovedanie. Biografie. Mărturii». Scenariul filmului a fost scris de Serghei Voronțov, coautor și regizor fiind Veaceslav Habailo. La filmare au fost antrenați actorii Ivan Danilin și Oleksii Grigorciuk.

La Cernăuți numele fostului primar Traian Popovici a fost înveșnicit cu o placă comemorativă, instalată pe fațada casei unde el a locuit. Dar nici până acum posesorul titlului „Drept între Popoare”, Traian Popovici, nu are o stradă în Cernăuți care să-i poarte numele.

23 12 F 5

Fotografii din rețelele de socializare.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий