Aceştia au fost depistaţi de către colaboratorii Secţiei raionale de miliţie din Noua Suliţă şi lucrătorii postului vamal „Mămăliga” în timpul măsurilor direcţionate de profilaxie şi control a îndeplinirii legislaţiei în domeniul migraţiei.
Cei doi imigranţi – un cetăţean al Indiei, născut în anul 1992, şi un cetăţean al Turkmenistanului, născut în anul 1970, care se aflau pe teritoriul Ucrainei fără nici un temei legitim, s-au ales cu amenzi administrative conform articolului 203 (Încălcarea de către cetăţenii străini a regulilor de aflare în Ucraina şi a călătoriei în tranzit prin teritoriul Ucrainei) al Codului penal al Ucrainei cu privire la infracţiunile administrative. Cetăţeanul Turkmenistanului a fost obligat să părăsească teritoriul Ucrainei în termenele prevăzute de lege. Faţă de cetăţeanul Indiei, care şi-a permis o încălcare analogică repetată şi a evitat să părăsească teritoriul Ucrainei în termenele prevăzute de lege, a fost aplicată o altă măsură – soarta lui de mai departe o va decide judecata. Materialele necesare expulzării forţate au fost transmise organelor judiciare.