Doza de sănătate şi frumuseţe. Utilizări surprinzătoare ale lavandei

0 APA de lavandă

Lavanda sau levănţica este o plantă de mici dimensiuni, originară din regiunea mediteraneană şi folosită mai ales pentru parfumul ei subtil şi plăcut. Lavanda poate avea însă multe alte întrebuinţări. Iată care sunt acestea:

Calmează rănile şi durerile. Un studiu a scos la iveală că uleiul esenţial de lavandă a ameliorat durerile şi roşeaţa în cazul femeilor care au avut epiziotomii, tăieturi vaginale efectuate la naștere. Un alt studiu a arătat că simpla mirosire a esenţei de lavandă a uşurat durerea din timpul naşterilor.

Opreşte căderea părului. Masajul regulat al pielii capului cu un mix de uleiuri cu lavandă şi alte uleiuri esenţiale ar putea încetini căderea parului provocată de alopecie. Boala autoimună, care poate fi genetică, face ca organismul să atace în mod eronat foliculii părului. Oamenii de ştiinţă au constatat că  uleiul de lavandă ajută și la creșterea părului.

Poate înlocui sarea din preparate. Lavanda culinară adaugă o aromă dulceagă oricărui aliment. De asemenea, conţine acid ursolic, un nutrient care poate ajuta la combaterea cancerului şi contribuie la arderea mai multor calorii. Se prepară un amestec din plante cu lavandă, rozmarin, cimbru, fenicul, arpagic şi alte ierburi şi se foloseşte pentru a îmbogăţi gustul mâncării.

Sprijină sănătatea stomacului. Soldaţii antici romani s-au bazat pe puterile antibacteriene ale lavandei pentru a trata durerile de stomac şi a altor boli. Unele cercetări sugerează că uleiul esenţial al plantei poate ajuta la combaterea colitei, inflamaţia colonului, care poate duce la durere şi diaree. Lavanda combate bacteriile rele. Ca sugestie de consum este să presari lavanda uscată pe iaurt grecesc.

Absoarbe toxinele. Lavanda prosperă în locurile toxice, care ar ucide rapid plantele mai puțin rezistente. Rădăcinile sale absorb metalele grele precum plumbul şi zincul şi le depozitează în frunzele lor. Acest lucru ajută lavanda să fie şi un produs bun pentru curăţare.

Îmbunătăţeşte memoria. Un studiu a descoperit că studenţii care au mirosit lavandă chiar înainte de un test au avut note mai mari decât restul colegilor. Aceştia au reţinut mai multe informaţii, s-au concentrat mai bine.

Înlătură păduchii. Combinaţia acestuia cu uleiul de arbore de ceai a funcţionat mai bine decât piretrina, un pesticid obţinut din flori de crizantemă.

 

Apa de lavandă – un regenerant natural pentru piele și un cicatrizant eficient

Apa de lavandă este un produs secundar rezultat în procesul distilării florilor de levănțică. Este un regenerant natural pentru piele și un cicatrizant, fiind astfel folosită cu mare succes pentru hidratarea și împrospătarea tenului.

Are un miros caracteristic de lavandă, aromat, ierbal și fin. Este mai puțin intens decât în cazul uleiului de lavandă și ușor diferit.

Proprietăți: calmant şi revigorant pentru piele;                cicatrizant, ajută la regenerarea pielii deteriorate; atenuează arsuri, iritații, acnee cu efecte mai moderate decât cele ale uleiului de lavandă; curăță pielea și o tonifică.

* Apa de lavandă este folosită foarte mult la igiena și îngrijirea oricărui tip de ten. Are rezultate bune pe tenul gras sau acneic.

* Igiena și îngrijirea pielii sensibile, pielii copiilor.

* Calmarea și îngrijirea pielii iritate, înțepate de insecte sau a arsurilor ușoare.

* Calmează excelent pielea după ras sau epilat.

0 Apa de lavanda

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” www.lyberti.com

 

Добавить комментарий