Dragostea – cel mai nobil sentiment al omului

DSCN1042

DSCN1042Ferice celor care au întâlnit în viața lor Dragostea. Cu aceste cuvinte a început minunata seară de relaxare, organizată de elevii din clasa a 10-a de la Şcoala de cultură generală din satul Mihoreni, raionul Herţa. Ei se află acum la vârsta când apar primele sentimente ale dragostei. Dar, elevii au spus că 14 februarie este Ziua îndrăgostiților de toate vârstele, subliniind că iubirea este un dar minunat, unul dintre cele mai frumoase daruri! Iubirea este cel mai înălțător, curat și sfânt sentiment uman. Trebuie să ținem minte – dragostea și iubirea e acel sentiment firesc care ar trebui să-l avem cu toţii față de Dumnezeu, de mamă și de Patrie.

Vreau să accentuez că izvorul culturii, izvorul respectului și omenirii începe din școală. Aici se pune fundamentul păstrării acestui izvor nesecat. N-aș greși dacă aș spune că făclia fru­mosului la noi în școală e păstrată foarte bine, redând parcă un sentiment al purităţii şi a comorilor sfinte. Aceasta au demonstrat şi participanții, având costume potrivite şi coafuri frumoase. Domnişoarele şi-au ales rochii de cele două culori ale dragostei – roșu și alb – în care au fost îmbrăcate, iar băieții arătau ca nişte cavaleri adevărați. Prin măiestria cântecului, elevii ne-au demonstrat că „dacă dragoste nu e, nimic nu e…”, vorba unui cântec. Vocile puternice au facut ca spectatorii să se ridice în picioare.
Toți îndrăgostiții din lumea întreagă sărbătoresc la 14 februarie Sărbătoarea Sfântului Valentin, care şi-a jertfit viața de dragul iubirii. A fost citită legenda Sfântului Valentin din care am reţinut faptul că dragostea a fost prețuită în toate timpurile și este prețuită și în zilele noastre. Dragostea este nemuritoare… A doua parte a sărbătorii a fost dedicată unui concurs distractiv, având-o moderatoare pe doamna Elena Olaru, pedagog-orga­ni­z­ator. Aici participanții au fost apreciați de către juriu cu titlurile: “Simpatia publicului”, “Inimi perechi”, “Perechea romantic”, “Pe­rechea potrivită”, „Grația dansului”.
Cum o mamă bună își educă corect copiii în familie, tot așa procedează doamna Dorica Lupu prin munca și străduința ei neobosită. Profesoara care are o inimă mare şi un suflet bun încearcă să reverse aceste comori şi în inimile elevilor ei. N-a fost indiferent nici colectivul pedagogic al școlii, care cu mare plăcere a asistat la această sărbătoare a dragostei, tinereţii şi frumuseţii. Invitația a fost aprobată de ei, prin minunatul gest de a prinde în piept o inimioară, simbol al dragostei și fericirii.
În popor se spune: unde părinții sunt punctuali și disciplinați, acolo şi copiii cresc în leagănul binelui şi culturii! Primarul satului Mihoreni, doamna Rodica Lupu, le-a mulţumit organizatorilor pentru acea sărbătoare de suflet. Şi eu aş vrea să le mulţumesc pentru că înainte de începerea acelei serate toţi participanţii au trecut pe la biblioteca satului. Merită cuvinte frumoase doamna Dorica Lupu, diriginta clasei a zecea, pentru eforturile depuse şi dorinţa de a reaprinde fiorul dragostei şi sentimentul iubirii în sufletele copiilor şi ale maturilor din satul nostru.
Ina PINTILEI,
șefa Bibliotecii din satul Mihoreni, raionul Herţa

Добавить комментарий