În după amiaza zilei de astăzi locuitorii din Comunitatea Teritorial Unită Boian îl vor petrece pe ultimul drum pe veşnic tânărul Mihai Matei, care şi-a dat viaţa pentru traiul paşnic şi fericit din Ucraina. A plecat pe front voluntar, un glonț vrăjmaş i-a curmat viaţa.
Ieri sicriul cu corpul lui neînsufleţit a fost adus la casa părintească din Priprutia. Înainte de ajunge acolo, coloana funerară s-a oprit la Biserica Naşterea Maicii Domnului din Boian. Din marginea Boianului şi până la casa mamei lui Mihai Matei din Pripritia pe ambele părţi ale drumului s-au aliniat consătenii eroului. Conducerea CTU Boian remarcă: „Este o pierdere dureroasă pentru familie, pentru prieteni şi întreaga comunitate. Nu-l vom uita niciodată!”.
Foto din reţelele de socializare.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com