Dumnezeu mereu este cu noi

30 01 2022 ANDR

Cuvânt preoţesc

Nu întotdeauna viața se parcurge ușor. Ne rugăm, credem și nădăjduim doar spre bine, dar totuși, lucrurile nu se petrec, câteodată, cum am plănuit. Apoi ne întrebăm adeseori: „De ce?. Este aceasta o lecție pe care Dumnezeu încearcă să mi-o dea? Am făcut ceva pentru care plătesc acum?”.  Adevărul este că nu înțelegem întotdeauna motivul pentru ce ni se întâmplă în această viață. În calitate de creștini, câteodată ne gândim că lucrurile rele nu ar trebui să se întâmple oamenilor buni. Dar singurul lucru care ne-a fost promis vreodată în această viață, a fost că Dumnezeu va fi mereu cu noi. El este cu noi când suntem plini de bucurie și El este cu noi când suntem plini de mâhnire.

În drumul nostru prin această lume, noi niciodată nu suntem singuri, pentru că Iisus ne asigură nu doar să ne aștepte la capătul lungii noastre călătorii, dar și să ne însoțească în fiecare din zilele noastre. El ne poate duce prin cele mai grele vremuri dacă ne îndreptăm ochii și inimile mereu spre El. Ca oameni, simțim durere, mâhnire și suferință, dar în timpul călătoriei prin această viață noi știm că El este cu noi și ne va aduce înapoi la odihnă. Dumnezeu ne spune să-L chemăm când suntem în nevoie. El are grijă de toate necesitățile noastre, nu ne va părăsi în ceasul încercării și al întunericului. Puterea Lui va răzbate prin încercările noastre. Dar Dumnezeu are nevoie de oameni care să Îl iubească atât în starea de bine, în fericire, cât și la necaz și boală. Atunci abia îi vădește dragostea omului, calitatea dragostei lui față de El. El vrea să vadă că omul Îi aduce rugăciuni nu numai de cerere, ci și de mulțumire, chiar și atunci când îi pare că nu este ascultată rugăciunea. Dumnezeu nu cere de la noi să fim perfecți, El ne ascultă rugăciunea și păcătoși fiind. El, totuși, caută inima curată, fără de viclenie, smerită, supusă și stăruitoare în rugăciune în orice fel de împrejurare, care să apeleze la El mereu. Dacă nu-ți găsești drumul, lasă-l pe Dumnezeu să te călăuzească. El este supraveghetorul tău. El nu va veni să te ajute de fiecare dată când ai probleme, dar cu siguranță îți va oferi instrumentele necesare pentru a rezolva aceste probleme. Deci, să ne îndreptăm ochii și inimile spre singurul adevăratul Dumnezeu, Care ne poate duce prin încercările acestei vieți, astfel încât să trăim veșnic cu El.

Igor ANDRONACHI,

parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Movila

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий