El a înveşnicit în bronz ilustrele personalităţi ale neamului românesc

3 12 2021 IST 1

La 3 decembrie 1891, cu 130 de ani în urmă, la Bucureşti s-a născut marele sculptor român, Oscar Han.

Tatăl său era de origine germană, iar mama româncă din Vrancea. Oscar Han a studiat la Academia de Arte Frumoase din București, în atelierul lui Dimitrie Paciurea. În 1911  Oscar Han, în vârstă de 20 de ani,  a realizat lucrarea „Cap de fetiță”, care l-a făcut vestit în lumea artelor.

În anul 1917 Oscar Han a fost printre cei 30 de artiști, pictori și sculptori, trimiși pe front de Marele Cartier General pentru a realiza lucrări inspirate din luptele purtate de armata română. La 1 ianuarie 1927 Oscar Han a fost numit profesor suplinitor la Catedra de sculptură a Școlii de Arte Frumoase din București, unde a împărțit singurul atelier de sculptură cu fostul său profesor D. Paciurea. După moartea acestuia a rămas profesor titular până în anul 1946.

În 1945 comuniștii l-au acuzat pe Oscar Han că ar fi fost legionar (poate din cauza bustului Profesorului Nae Ionescu, realizat de el în 1928).

Oscar Han a participat la Saloanele Oficiale din București, a expus la diferite expoziții de artă românească în străinătate, la unele manifestări internaționale de la Veneţia, Anvers, Paris, Haga, Amsterdam, Barcelona.

Printre cele mai cunoscute lucrări ale lui Oscar Han se număra statuia lui Mihai Viteazul, inaugurată în 1968  în fața palatului princiar din Alba Iulia, cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România, statuia domnitorului moldovean Vasile Lupu,  realizată din bronz în 1932, amplasată în oraşul Orhei din Basarabia.  Monumentul a fost inaugurat în anul 1937 și a fost mutat de mai multe ori (în 1940 la Iași, în 1944 la Craiova), pentru a-l feri de trupele sovietice. Oscar Han este autorul  statuii regelui Carol I al României din curtea Castelului Peleş din Sinaia, statuii lui Constantin Brâncoveanu din Bucureşti, realizată din bronz în 1939, chiar în curtea bisericii Sfântul Gheoghe-Nou din București, unde este înmormântat domnitorul, statuii lui Mihail Kogălniceanu din București, executată în bronz în anul 1936.

3 12 2021 IST 2

Dintre cele mai cunoscute sculpturi ale lui Oscar Han sunt bustul lui Mihai Eminescu din bronz, dezvelit în curtea Mănăstirii Putna în 1926. Pe soclul acestuia se află inscripția ,,În amintirea primului Congres studențesc și a primei serbări a românilor de pretutindeni ce a avut loc în 1871 la mormântul lui Ștefan Voievod, prin îndemnul lui M. Eminescu, ridicându-se acest monument din inițiativa Cercului Studențesc Arboroasa 1926” – ,,Mihai Eminescu-1850-1889”; bustul lui Mihai Eminescu din Constanţa, dezvelit în 1934 în locul unde a dorit poetul să fie înmormântat; bustul scriitorului şi istoricului Bogdan Petriceicu Haşdeu din Buzău, inaugurat în 1932.

3 12 2021 IST 3

Marele sculptor român Oscar Han  s-a stins din viaţă la 14 februarie 1976.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

 

Добавить комментарий