Eu vin la Eminescu,
Încet, cu pași mărunți,
Privirea mi-o ascund,
Că mă orbește,
Străluminoasa-i rază,
Ce vine din neant.
Eu vin la Eminescu,
Dar nu pot să ajung,
Acele culmi mărețe,
Ce El le-a cucerit.
Eu vin la Eminescu
Și mă întreb de unde,
A cules acele nestemate,
Ce le-a-nșirat mărgăritare,
Pe limba moșilor-strămoșilor.
Eu vin la Eminescu,
Un geniu nepereche,
Care e și Luceafăr,
Al zării omenești.
Eu vin la Eminescu,
Trecând pe lângă plopii,
Ce au rămas ca martori,
Al vremilor de-atunci.
Eu vin la Eminescu,
Prin via fără frunze,
Căci cele ruginite,
Demult s-au risipit.
Eu vin la Eminescu
Și văd că rândunelele,
Care spre alt țărm plecat-au,
Stau pe un ram de pază,
La postamentul Lui.
Eu vin la Eminescu,
Cu acei, porniți ca mine,
Pe calea străbătută,
De ilustrul Poet.
Eu vin la Eminescu,
Pe care abia-l zăresc,
În zarea fumurie,
Ce tainic ne desparte.
Eu vin la Eminescu,
Încet, tot mai încet,
Că lungă este calea,
Ce trebuie parcursă.
Sergiu BESPALCO
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com