Un tânăr de 23 de ani din satul Cameana, raionul Storojineţ, a pătruns în casa unui consătean de unde a sustras lucruri pentru suma de 11 mii grivne. Tânărul a fost reţinut în scurt timp de către colaboratorii Direcţiei de urmărire penală din cadrul SR Storojineţ. Infractorul are „la activ” câteva antecedente penale pentru furt. El şi-a recunoscut vina şi le-a explicat oamenilor legii că a reuşit să vândă lucrurile furate. El riscă cu închisoare pe un termen de şase ani. Anchetările în acest caz continuă.
***
În localitatea Ciornoguzy, un bărbat a pătruns în gospodăria unui consătean, de unde a sustras lucruri pentru suma de nouă mii grivne – instrumente electrice, un cuptor cu microunde şi două căldări cu vopsea. Infractorul în vârstă de 23 de ani a fost reţinut în scurt timp de colaboratorii miliţiei. Se ştie că acesta a mai fost tras la răspundere penală pentru furt. Ulterior s-a constatat că infractorul a pătruns în casa consăteanului său prin geamul pe care l-a spart. Anchetatorii Secţiei Raionale de miliţie din Vijniţa au intentat un dosar penal conform articolului 185 (furt) al Codului Penal al Ucrainei. Sancţiunea articolului respectiv prevede o pedeapsă sub formă de privare de libertate pe un termen de până la şase ani.