Clopotele Bisericii din Mihoreni au anunţat despre moartea slăvitului fiu al acestui sat, Gheorghe Calamanciuc.
În 1964, pornind cu atestatul de maturitate din satul său natal să-şi continue studiile în Moldova, tânărul Gheorghe Calamanciuc s-a oprit la Bălţi şi a fost înmatriculat la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „A. Russo”, pe care a absolvit-o în 1970. În decursul activităţii sale îndelungate a exercitat diverse funcţii, în care s-a afirmat ca dramaturg, publicist, poet şi, totodată, patriot român. Mulţi ani de muncă îl leagă de Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, activând în postul de secretar literar. Totodată, a scris şi piese de teatru pentru copii, multe dintre ele fiind montate pe scena Teatrului din Bălţi. Semnează mai multe volume de poezie – „Poemele repaosului”, „Toamnele lui Adam”, „Paradisuri ironice”, „Singur, în 50 de poeme”, „Târziu, în 50 de poeme”, „Alunecarea din vis”, „Poeme de citit bătrâneţea”, precum şi de proză – „Vise cu Dumnezeu” (proză pentru copii), „Celebritatea ghinionistului” (roman), „Cerul din Ilicatinca: romanul celor doi potrivnici”, „Numele meu e femeie” (nuvele).
Omul de litere, Gheorghe Calamanciuc, a fost mereu legat spiritual de baştină – de Mihorenii din Ţinutul Herţei. Până în ultima zi a vieţii sale el a insistat şi a rugat să se revină la denumirea iniţială a satului natal – Mihoreni, căci actuala denumire – Petraşivca – a fost inventată de autorităţile sovietice. Se poate spune că Gheorghe Calamanciuc a murit fiind „bolnav de Bucovina”. Anume aşa a fost întitulată una din poeziile sale cu dor neţărmurit de baştină:
Bolnav sunt de Bucovina mea – alt cuib n-am.
Şi lumea ştie că-s bolnav de mamă, neam.
Că mă usuc ca trestia în vânt
De dorul arsului la leagăne cuvânt.
Şi că mă clatin ca paiul, durut,
Pe tristeţea de dincoace de Prut.
Că intru topindu-mă-n fiece suspin
Şi mă ştie-n câmpul Herţei orice spin.
Că praful Mihorenilor, înecăcios,
Mi-l pun pe răni adânci şi-mi e priincios.
Că aerul albastru, când se-adună fânul,
Îmi vrăciuieşte îndulcit plămânul.
Şi c-am să putrezesc cuminte ca albina
Doar în sicriu de fag curat din Bucovina.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com