În urma investigaţiilor întreprinse de către membrii Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi s-a descoperit că primii martiri căzuţi în Poiana Varniţei, în sângeroasa zi de 1 aprilie 1941, au fost trei tineri din satul Suceveni. Ei se aflau în capul coloanei, purtând crucile cu chipul Mântuitorului pe ele, scoase din lăcaşul sfânt al acestei localităţi din Valea Siretului, la care erau atârnate ştergare albe. Dragoş Bostan şi Vasile Sidoreac au venit pe lume în 1923, Ilie Mihailovici s-a născut în 1921. Au murit în floarea vârstei, plătind cu viaţa lor nemuritorul dor de libertate. Zbirii regimului totalitar s-au răfuit crunt cu rudele martirilor, deportându-le în stepele pustii ale Kazahstanului, unde multe dintre ele şi-au găsit mormântul. În satul Suceveni a rămas doar Tecla Mihailovici, sora românului-martir Ilie Mihailovici.
în satul Cupca locuia, la 1942, Teodor Belmega, tatăl martirului Ioan Belmega, născut în 1910, secerat de gloanţele grănicerilor sovietici la Varniţa. Împreună cu tatăl, în localitatea natală se aflau surorile, Ileana şi Maria, şi fratele Nicolae.
În acelaşi sat Cupca trăiau, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, şi rudele martirului Arcadie al lui Teodor Plevan, născut în 1914, căzut la Fântâna Albă, în nemuritoarea zi de început de Prier. La baştină au rămas soţia, Ana Plevan, şi fraţii: Ioan şi Vasile.
Tot în localitatea Cupca îl plângeau pe martirul Mihai al lui Vasile Ţugui, născut în 1912, care îşi doarme somnul veşnic în Poiana Varniţei, surorile sale: Ana şi Maria Policarp, şi fratele Toma.
În comuna Suceveni au rămas rudele martirului Constantin al lui Vasile Sucevan, născut în 1903. În satul de baştină se aflau, la 1942, mama, Maria Scurtu, şi surorile: Ileana şi Zenovia.
Tânăra şi frumoasa româncă, Titania Lupăşteanu, născută în 1911, dorea să trăiască în libertate, să aibă o viaţă demnă, lipsită de teamă. Ea a trecut în lumea celor drepţi, ducând cu dânsa nemărginita dragoste de Ţară, pe care a purtat-o în inima ei din ziua naşterii. A rămas cu sufletul plin de durere scumpul soţ, Dumitru Lupăşteanu.
Gheorghe al lui Teodor Lazurca s-a născut în 1889, în istorica localitate Petriceni. A căzut la Varniţa, în îndoliata zi de 1 aprilie 1941. Au rămas pe aceste meleaguri mioritice, binecuvântate, să-i ducă memoria scumpa lui mamă, Paraschiva, îndurerata soţie, Veronica, şi 5 copii: Ilie, Vasile, Ioan, Victor, Silvestru.
Tot la Fântâna Albă a căzut şi Cozma Rotariu, care a văzut lumina zilei în 1914. În acea zi neuitată de primăvară, el era alături de iubitorii de Ţară şi libertate. Au rămas să-l plângă scumpii săi părinţi, Vasile şi Elisabeta, draga lui soţie, Elena, şi fiul Mircea.
Martirii căzuţi la Lunca şi Fântâna Albă sunt o părticică a măcelăriei conştiinţei neamului, a talentului său masacrat. Mitropolitul Antonie Plămădeală menţiona: „Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria, ne apărăm pe noi. Noi suntem prelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră”.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com