Hliboca a marcat 578 de ani de la prima atestare documentară

gluboka_5_793x529

Orăşelul Hliboca (Adâncata) a marcat în mod festiv cea de a 578-a aniversare de la prima atestare documentară. Programul manifestărilor a fost deosebit de variat şi interesant şi a inclus întreceri sportive, prezentări gastronomice, concerte de sărbătoare.

Oaspete de onoare al sărbătorii a fost formaţia muzicală din Lviv “Lemko Bluegrass Band”. La ma­nifestări au participat şi delegaţii din România şi Polonia. Localitatea Adâncata a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. Prima atestare documentară a localităţii a avut loc în anul 1438. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Adâncata a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Siret (în germană Sereth). După Unirea Buco­vi­nei cu România Adâncata a făcut parte din componența României, în Plasa Flon­doreni a județului Storojineţ. În anul 1930, orașul avea 5.413 locuitori, majo­ritatea populației era formată din români, existând și comu­nități de ucraineni, evrei, poloni și germani. În­cepând din anul 1991, orășelul Adâncata face parte din raionul Adâncata al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei indepen­dente. Conform recen­sământului din 2001, majoritatea popu­lației așezării de tip urban Adâncata era vorbitoare de ucraineană (84,64%), existând în mi­noritate şi vorbitori de română (12,16%) şi rusă (2,97%).

Добавить комментарий