Delegația Consiliului Raional Cernăuți, formată din deputați și condusă de președintele Consiliului, Ruslan Domnițak, aflându-se în vizită la Iași, la invitația Consiliului Județean, cu care a fost semnat vara aceasta un acord de colaborare în mai multe domenii, s-a interesat de experiența partenerilor ieșeni în vederea conlucrării cu întreprinzătorii locali. Delegația de la Cernăuți, însoțită de persoane din conducerea Consiliului Județean Iași, precum și de Consulul General al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, a vizitat Domeniile Lungu din comuna Bivolari, ce se întind pe o suprafață de 2000 hectare și susțin activități în 5 domenii principale: agricultură, zootehnie, viticultură, horticultură și turism, scriu rețelele de socializare.
„Este foarte important să susținem activitatea producătorilor locali. Ei pun în valoare produsele tradiționale și ne reprezintă cu cinste în fața comunităților internaționale, fiind în același timp un important vector de dezvoltare economică a județului”, menționează persoane suspuse de la Consiliul Județean Iași.
Strategia de dezvoltare a Iașului include și un parteneriat statornic și constructiv între administrația județeană și producătorii locali, lucru care i-a impresionat pe deputații cernăuțeni.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com