„ÎN CONDIȚIILE DE RĂZBOI N-AM PIERDUT SPIRITUL FĂURITOR”

12 01 2023 F 2

Interviu cu primarul CT Ciudei, Anatolie Piţul

– Domnule Anatolie, ne apropiem de mijlocul lui Gerar, lună cu care începe noul an. Aţi făcut bilanţul anului 2022, care a trecut în istorie, an de grele încercări pentru întreaga ţară şi provocări foarte serioase pentru întreaga omenire. Războiul din Ucraina a adus distrugeri colosale, pierderi de vieţi omeneşti, valuri de migraţiune. În pofida ostilităţilor, organele centrale ale puterii de stat,  cele ale autoadministrării locale continuă să funcţioneze eficient în condițiile de forță majoră. Dacă ne referim la Comunitatea Teritorială Ciudei, pe care o conduceţi, se cere menţionat faptul că aţi avut realizări, poate mai modeste ca în ceilalţi ani paşnici, dar, totuşi, realizările sunt realizări.

– Desigur, în ceilalţi ani am făcut mai multe lucruri frumoase – condiţiile au fost altele, dar n-am pierdut spiritul făuritor şi aceasta este cel mai important. A fost un an foarte greu pentru întreaga ţară, respectiv şi pentru Comunitatea noastră. Nu ne-am descurajat, ci am muncit, căutând să folosim toate posibilităţile de care dispunem. Pot să raportez că bugetul a fost îndeplinit, iar aceasta înseamnă plătirea la timp a salariilor, precum și a unor ajutoare materiale.  Pe timp de război aceasta mult înseamnă. Nu putem vorbi despre lucrări de construcţie de mari proporţii, dar au fost executate lucrări de reparaţie la unele încăperi şi la drumurile asfaltate. Nu am reuşit la drumurile acoperite cu prundiş.

La finele anului a avut loc un eveniment foarte important – deschiderea Punctului de trecere a frontierei şi control „Crasnoilsc – Vicovu de Sus”. Drumul spre el trece prin Comunitatea noastră. Deci, facem parte din coridorul de transport internaţional. Deja am pregătit panourile cu denumirile satelor noastre în două limbi – ucraineană şi română.

Dar, să revenim la lucrările de reconstrucţie. Au fost amenajate subsolurile la  grădiniţe şi şcoli ca adăposturi antiaeriene, aşa cum sunt cerinţele actuale. A fost reparată cazangeria şi schimbată parţial reţeaua termică la Liceul nr. 2 din Ciudei.

12 01 2023 F 3

– Chiar de la bun început, când a fost creată CT Ciudei, a fost acordată o atenţie deosebită instituţiilor sanitare de pe teritoriul ei. În primul rând, este vorba de Ambulatoriul din Ciudei, fostul spital de sector, unde a fost creat un staţionar de zi. În afară de aceasta, erau repartizate mijloace băneşti pentru procurarea medicamentelor, care erau distribuite apoi gratis pacienţilor.

– Această practică a fost continuată şi anul trecut, cu toate că în ţară este război. În acest scop au fost alocate 850 mii grivne pentru ca pacienţii, care suferă de boli grave, cronice, să poată primi fără plată anumite medicamente. Au fost timpuri mai bune, când am avut posibilitate să repartizăm şi un milion de grivne în acest scop.

Consider drept un mare avantaj pentru sistemul de ocrotire a sănătăţii din Comunitate procurarea unei ambulanţe moderne. Este o donaţie primită din partea Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi pusă la dispoziţia Ambulatoriului din Ciudei, care funcţionează după orarul 24/7.

Dacă am luat vorba despre Uniunea Naţională a Barourilor din România, se cere evidenţiat faptul că sâmbătă, 14 ianuarie, îi vom avea ca oaspeţi pe reprezentanţii ei, cărora ne-am adresat să ne ajute în privinţa generatoarelor de curent electric. Am procurat pentru Comunitate 9 generatoare, dar avem nevoie de câteva generatoare mai puternice.

–Domnule primar, știm că puneți preț pe colaborarea transfrontalieră și tindeți ca CT Ciudei să aibă relații internaționale permanente.

–Da, întreținem relații cu mai multe comune din România, și nu numai. Iată, nu demult, cu susținerea șefului AMR Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, am primit o autospecială pentru pompieri din landul Schvabia, Germania. Ea a fost pusă la dispoziția Secției de pompieri din Budeneț, care până acum s-a folosit de o mașină veche, luată în arendă. Dar, înainte de aceasta, am comandat o mașină pentru pompieri în orașul Priluki, regiunea Cernighiv, și, prin urmare, vom avea de acum două autospeciale.

În situația când în satele Comunității am primit mai mulți refugiați, nevoiți să-și părăsească baștina din cauza războiului, am beneficiat de ajutoare din partea mai multor organizații de binefacere, inclusiv din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Au fost realizate proiecte și granturi, la care au contribuit nemijlocit slujitorii altarelor, nu numai din satele noastre. 500 de pachete cu produse alimentare și lucruri de prima necesitate au fost repartizate de părintele Pavel Paulencu din Cernăuți, ele fiind destinate oamenilor nevoiași.

Grație unui proiect susținut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni au fost echipate 11 săli de clasă la școlile și grădinițele noastre.

–Mai toate comunitățile teritoriale, în deosebi cele sătești, se confruntă cu problema gunoiștilor.

–Un gospodar bun întotdeauna are grijă ca la el să fie totul în ordine, curat și amenajat. Am început să facem ordine în satele noastre mai demult. În fiecare localitate era o persoană, care se ocupa de adunarea resturilor menajere. Avea la dispoziție o căruță cu care transporta gunoaiele de pe fiecare ulicioară. În 2022 problema a fost rezolvată în mod civilizat. De la întreprinderea „Alfater” din Cernăuți am primit containere speciale de care se folosesc sătenii noștri, obișnuiți cu ordinea și curățenia.

Am realizat și alte lucruri frumoase în 2022. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne aducă pacea mult râvnită în anul care a început, căci pacea este condiția firească și necesară pentru făurire și prosperare.

12 01 2023 F 4

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий