Primele combine au ieşit deja în lanurile cu holda pârguită. Secerişul a început cu recoltarea orzului de toamnă. Potrivit datelor operative ale Direcţiei pentru Dezvoltarea Agroindustrială din cadrul Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi, recolta a fost strânsă de pe 500 hectare, obţinându-se 2,3 mii tone de orz de toamnă, câte 4,6 tone la hectar. Specialiştii de la departamentul respectiv au calculat că, dacă vor fi condiţii normale pentru recoltare, agricultorii din regiune vor putea obţine 590 mii tone de cereale şi leguminoase, inclusiv 185 mii tone de grâu şi 400 mii tone de porumb-boabe.
– Recolta de cereale din anul curent va fi sub nivelul celei din anul trecut. Ne rugăm să strângem fără pierderi ceea ce avem pe lanuri, a subliniat specialistul în agricultură la Comunitatea Teritorială Noua Suliţă, Anatolie Andriţchi. Fermierii au motorină, s-au pregătit bine pentru seceriş. Există capacităţi pentru primirea noii recolte la elevatorul din Noua Suliţă. Însă rămâne nerezolvată problema veche: fermierii n-au avut posibilităţi ca să vândă până acum recolta de cereale din anul trecut. Iar acesta este câştigul lor principal.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com