La 9 octombrie 1621, după încheierea Războiului de la Hotin dintre oastea poloneză şi cea otomană, Hotinul este restituit de poloni Moldovei.
Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, Moldova era integrată în sistemul politic al Republicii Nobiliare Polone. Intervenţiile militare polone aduc la domnia Moldovei pe Ieremia Movilă (1595-1606), instaurând dinastia movileştilor, fără să fi avut legături de sânge cu vechea dinastie din Moldova. Planurile de hegemonie polone asupra întregului spaţiu românesc au fost zădărnicite de războiul Ruso-Polon din 1609-1618. În Moldova a urmat o perioadă de instabilitate şi dese schimbări de domnii la intervenţia Turciei şi Poloniei, agravând relaţiile dintre aceste două mari puteri. Aceasta neînţelegere s-a înteţit şi prin atacurile frecvente ale cazacilor zaporojeni şi tătarilor.
Poarta se pregăteşte să atace pentru prima dată în istorie Polonia. Noul domn al Moldovei Gaspar Graţiani (1619-1620), maurovlah din Dalmaţia, a fost numit de Poartă pentru a calma spiritele nemulţumite din cauza întăririi influenței otomane în principatele româneşti. Cunoscând planurile Porţii, el le comunică boierilor pentru a le putea zădărnici, dar nu este ascultat nici chiar de ramura filopolonă a boierimii din Moldova. Principele Gabriel Bethlen (1613-1629) al Transilvaniei îl denunţă pe Graţiani la Poartă, care intenţionează să-l mazilească pe acesta. Graţiani începe ostilităţi împotriva negustorilor otomani la Iaşi şi se retrage cu oastea spre Polonia, în direcţia Moghiliov, unde în noaptea de 6/7 octombrie 1920 oastea polono-moldoveană a suferit o înfrângere zdrobitoare în faţa celei otomano-tătare a lui Iskander Paşa, atât hatmanul, cât şi domnul Moldovei pierzându-şi viaţa. Aceasta a reprezentat prima confruntare directă armată între oştile otomane şi cele polone.
Victoria de la Moghiliov (Mohilău) l-a încurajat pe sultanul Osman II-lea să întreprindă personal o campanie împotriva Republicii Nobiliare Polone împreună cu tătarii şi oştile domnului Valahiei, Radu Mihnea, şi noului domn al Moldovei, Alexandru Iliaş. Efectivul otoman de 100 000 oameni, la care se adăugau 80 000 tătari, în frunte cu hanul Djanibek Ghirai, 6 000 ostaşi ai domnului Valahiei, Radu Mihnea. Planul sultanului era cucerirea Poloniei şi transformarea acesteia într-o bază de atac împotriva Imperiului Habsburgic.
Oastea polonă, 30 000 ostaşi conduşi de marele hatman al Coroanei, Jan Karol Chodkiewicz, care la Nistru urmau să facă joncţiunea cu 20 000 de cazaci, a intrat prima în Moldova prădând până la Iaşi asigurându-şi astfel provizii bogate după care se retrage la Hotin. În oastea polonă se afla şi feciorul lui Simion Movilă, Petru Movilă, pretendent la domnia Moldovei, care mai târziu va deveni mitropolit la Kiev. Otomanii asediază polonii la Hotin între 24 august / 3 septembrie şi 19/29 septembrie 1621. Neînţelegerile dintre paşale, precum şi nesupunerea unor mari grupuri de ieniceri jigniţi de comportamentul sultanului au făcut mai puţin efectiv asediul Hotinului. Deşi sultanul a obţinut un succes militar, pacea încheiată ulterior va constitui o victorie politică de moment pentru că ambele părţi nu vor respecta tratatul. Domnul Valahiei Radu Mihnea îl convinge pe sultan să nu ierneze în Moldova şi îl convinge să semneze tratatul de pace cu Polonia.
Prevederile tratatului de pace de la Hotin (9 octombrie 1621), ca şi cele ale păcii de la Jaruha (1617), interziceau orice intervenţie polonă în Ţările Române. Pentru că ambele părţi au interpretat tratatul în mod diferit, acest act va fi considerat ulterior în istoriografie ca un armistiţiu. În urma Păcii de la Hotin, această regiune este restituită de poloni Moldovei. Influenţa polonă în principatele româneşti a fost slăbită, iar în Moldova şi Valahia s-a accentuat dominaţia otomană ce s-a manifestat prin pătrunderea a numeroase elemente greco-levantine în conducerea acestor principate.
Războiul de la Hotin este descris amănunţit în letopiseţul său de cronicarul moldovean, Miron Costin.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com