Întâlnire emoționantă în școala natală

12 4 Ф 2

La Gimnaziul din Mălinești, CT Noua Suliță,  a avut loc o întâlnire cu consăteanul Ion Sanduleac, venit acasă într-un scurt concediu de pe front.  În această perioadă atât de grea, el s-a ridicat în apărarea  pământului natal, casei sale, familiei sale, luptă pentru un viitor fericit. Ion Sanduleac le-a povestit elevilor despre zilele dificile de luptă, condițiile de trai, relațiile cu localnicii, evadările  inamicului, pauzele dintre lupte, starea de spirit a militarilor și voluntarilor noștri. El a subliniat importanța instruirii și educației militar-patriotice în școală. Elevii și profesorii au ascultat cu mare atenție despre succese și eșecuri, ajutorul de neprețuit al voluntarilor, eroismul celor care au căzut în lupte. Ion Sanduleac  le-a mulțumit sincer copiilor pentru sprijinul moral cu scrisori, desene, amulete. Acest sprijin pentru luptători este extrem de important.

12 4 Ф 3

În numele elevilor și pedagogilor, adjunctul directorului pentru  munca educativă, Adela Ștefliuc,  i-a mulțumit apărătorului Ucrainei, Ion Sanduleac, pentru cerul liniștit deasupra caselor noastre și i-a dorit să se întoarcă acasă victorios. Elevii i-au înmânat eroului buchete de flori de primăvară, s-au fotografiat împreună cu el.  Astfel de întâlniri vor rămâne veșnic în amintirea elevilor și vor deveni adevărate lecții de viață, se accentuează pe contul de Facebook al Gimnaziului din Mălinești.

12 4 Ф 4

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий