În ziua de 10 iunie a anului 323 î.e.n. a murit la vârsta de 32 de ani Alexandru cel Mare, rege al Macedoniei şi conducătorul unui imperiu enorm, care se întindea de la marginea Chinei, până în Egipt şi Europa. Misterul morţii celui mai mare cuceritor al antichităţii nu a fost nici acum dezlegat. Se spune că a murit la puţin timp de la pierderea prietenului său drag din copilărie, Hefaiston (care a murit de febră tifoidă, ce a contactat-o în campania din India). La sfârşitul lunii mai, Alexandru cel Mare ţinea un mare ospăţ şi orgie la Medius. După ce băuse vin din cupa de 12 litri a lui Hercule, a strigat de durere şi s-a prăbuşit şi a fost cuprins de febră. Ca întotdeauna în cazul morţii subite a unui suveran, s-a vorbit de otrăvire. Crima ar fi fost plănuită de Antipater, locotenentul lui Alexandru, şi înfăptuită de fiul acestuia, Iolaus, care era paharnicul regelui. Băutura mortală ar fi fost apa îngheţată luată din izvorul râului Styx, din Arcadia. Dar adevărul pare să fi fost altul. Clima caldă a Babilonului în pragul verii, mlaştinile care înconjurau oraşul, ţânţarii: existau toate condiţiile îmbolnăvirii de malarie.
La 10 iunie 1574 a avut loc Bătălia de la Iezerul Cahulului, dintre moldoveni și turci. Victoria a fost de partea osmanilor, iar domnul Moldovei, Ioan Vodă cel Viteaz (Cumplit), a fost omorât. Bătălia de la Iezerul Cahulului a fost o confruntare între oastea domnitorului Moldovei, Ioan Vodă cel Cumplit (1572 -1574), şi oastea otomano-tătară. Bătălia s-a încheiat în favoarea turcilor, un mare aport la înfrângerea domnitorului l-au adus trădările din partea boierimii.Ioan Vodă Viteazul, numit şi Armeanul (mama sa fusese armeancă) sau, mai târziu, Ioan Vodă cel Cumplit, era strănepot al lui Ştefan cel Mare. Unele cronici vechi îl prezintă ca pe un tiran, dar istoricii moderni îi fac un portret mai măgulitor, recunoscându-i marele merit de a se fi împotrivit turcilor şi afirmând că era foarte îndrăzneţ şi viteaz, fiind, de aceea, foarte iubit de soldaţi şi de popor dar, din păcate, nu şi de boierime şi cler. Pentru numeroşii boieri intriganţi, un domn cu o fire aprigă nu era un conducător comod, după cum nici pentru acesta veşnicele sforării şi comploturi ale dregătorilor nu erau uşor de suportat. Ioan Vodă a ales să fie aspru cu boierii şi mai îndurător şi grijuliu cu cei din păturile de jos, care aveau mult mai multă nevoie de ocrotire. El obţinuse tronul Moldovei în 1572 de la turci, cu ajutorul averii strânse în tinereţe, când făcuse negoţ cu pietre scumpe. În 1574, însă, când sultanul Selim Han Hazret Liry al II-lea a cerut domnului Moldovei să dubleze suma haraciului, Ioan Vodă „cu boierii care-i avea tirani ca și dânsul”, după cum scrie cronicarul Nicolae Costin, a convocat Divanul şi i-a convins pe boieri să se împotrivească cererii sultanului. Bătălia s-a dat la Obluciţa, „lângă iezerul Cahulului”. Pe 10 iunie, „la baltă, la Cahul”, s-au întâlnit cele două oşti. Mai întâi, porneşte cavaleria moldoveană condusă de pârcălabul Ieremia care, în loc să atace, trece în tabăra duşmană. Oastea moldoveană este lipsită astfel de cea mai importantă unitate a ei, menită să-l dezorganizeze pe duşman prin atacuri fulgerătoare, deschizând astfel drumul pedestrimii. După un atac al moldovenilor şi cazacilor, a urmat contraatacul otoman. Otomanii intră în bătaia tunurilor moldovene și rândurile le sunt nimicite. Luați prin surprindere de o ploaie de vară, moldovenii au rămas fără pulbere, tunurile neputând fi astfel folosite. Lupta a fost cumplită, după trei ciocniri soldate cu numeroşi morţi în ambele tabere, la un atac al tătarilor, care nu interveniseră, până atunci, moldovenii se retrag pe un deal, în satul Roşcani, unde au fost înconjurați de turci. La Roșcani după o lungă și eroică, dar și zadarnică rezistență, Ioan Vodă s-a predat, primind asigurări că oștenii săi vor fi, în schimb, cruțați. Atât Ahmed Paşa, comandantul oştii turceşti, cât şi Petru, pretendentul la tronul Moldovei, au jurat solemn că vor cruţa viaţa tuturor cazacilor şi moldovenilor. Dar, odată ajuns în cortul căpeteniei turcilor, Ioan Vodă a fost înjunghiat, apoi i s-a tăiat capul, iar trupul lui, legat de două cămile, a fost rupt în bucăţi. Ostaşii care rămăseseră alături de el au fost măcelăriţi. Oștirea, care nu apucase să părăsească locul luptei, se întoarce atunci spre turci, și oștenii lui Ioan Vodă reîncep lupta pentru a răzbuna moartea mișelească a voievodului.
La 10 iunie 1860 s-a născut la Brăila Hariclea Hartulari Darclée, soprană română. Hariclea Darclée (Hariclea Haricli) după ce şi-a făcut studiile la Iaşi, a debutat în localitatea natală cu ocazia unui recital de canto susţinut în 1881, iar trei ani mai târziu a susţinut un concert la Iaşi. A părăsit apoi ţara ca să poată sa urmeze cursuri de canto la Paris. Aici a fost remarcată de compozitorul Charles Gounod, care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera sa „Faust”, rol cu care şi-a făcut debutul pe scena Operei Mari din Paris în anul 1888. Gounod a fost şi cel care i-a sugerat să-şi ia numele de scena „Darclee”. După succese remarcabile, Hariclea Hartulari Darclée a renunţat la cariera muzicala în 1918 după un spectacol susţinut la Florenţa, unde a interpretat rolul Carmen din opera lui Bizet. A încetat din viaţa în 12 ianuarie 1939, în Bucureşti.
La 10 iunie 1947 Preşedintele SUA, Harry Truman, i-a conferit şefului statului român, la acea dată Regele Mihai I, cel mai înalt ordin american ca o recunoaştere a contribuţiei pe care România a adus-o la cauza Naţiunilor Unite.
La 10 iunie 1961 s-a stins din viaţă Kateryna Bilokur, pictoriţă ucraineană, maestră a picturii decorative. Kateryna Bilokur (1900-1961) este autoarea unor peisaje şi lucrări de natură statică fantastice: „Flori decorative” (1945), „Salut recoltei” (1946), „lan colhoznic” (1949), „Dejunul” (1950), „Florile şi mesteacănul seara” (1950).
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com