La 13 aprilie 1711 a fost încheiat Tratatul de la Luţk, de alianţă dintre Moldova şi Rusia, care prevedea eliberarea ţării de sub jugul turcesc şi realipirea la Moldova a Basarabiei istorice anexate de Imperiul otoman. Tratatul de la Luțk a fost un acord secret între domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir și țarul rus Petru cel Mare, în urma căruia Principatul Moldovei își menținea autonomia, dar trecea sub protecția Rusiei. Motivul semnării acordului a fost dorința lui Cantemir de a scăpa de sub jugul Imperiului Otoman. Cele 17 articole enumerate în document repetau, în mare măsură, acordul semnat de Mitropolitul Gedeon în 1686, în urma căruia Mitropolia Ucrainei trecea sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse. Principatul Moldovei trebuia să recunoască puterea supremă a Moscovei, păstrându-și statutul de independență și tradițiile neamului. Privilegiile boierimii nu s-au schimbat. Moldovei urma să i se retrocedeze teritoriile acaparate de turci și transformate în raiale. Acordul a fost salutat de majoritatea populației Moldovei, deși unii boieri optau pentru rămânerea sub influența otomană. Prin Tratat, Rusia se angajează să sprijine Moldova împotriva Imperiului Otoman, iar Moldova se va alătura cu oastea sa Rusiei, în lupta împotriva otomanilor. Moșierilor ruși li se interzicea să achiziționeze pământuri și să-și strămute aici țăranii iobagi din regiunile interne ale Rusiei. Țările Românești rămâneau pe deplin suverane și în politica lor externă. Tratatul a expirat în 1711, când Petru I a pierdut conflagrația cu turcii din Campania de la Prut. Moldova redevine vasal al Imperiului Otoman, iar Cantemir se refugiază la Moscova.
La 13 aprilie 1884 Academia Română l-a însărcinat pe scriitorul și filologul Bogdan Petriceicu-Hașdeu cu întocmirea dicționarului „Etymologicum Magnum Romaniae” – dicționar al limbii istorice și poporane române. Bogdan Petriceicu-Hașdeu, fiul scriitorului basarabean Alexandru Hâjdău și născut la Cristineștii de lângă Hotin în 1838, a lucrat la cele patru volume ale „Etymologicum Magnum Romaniae” până în anul 1898. Acesta constituie începutul unui amplu dicționar enciclopedic al limbii române. Însă, din cauza dimensiunii monumentale a proiectului, autorul a ajuns până la definiția cuvântului „bărbat”. Fiind cu adevărat o operă monumentală, dicționarul are în vedere nu numai limba literară de la acea dată, ci mai cu seamă limba vorbită și limba veche și de aceea a și fost subintitulat: dicționarul limbii istorice și poporane. Conceput pe un plan prea vast, acest dicționar s-a oprit când de-abia începuse și nimeni nu l-a continuat, căci Academia Română a stabilit alte norme pentru noul dicționar. Bogdan Petriceicu-Hașdeu vroia să facă din fiecare cuvânt o monografie. În fiecare articol de dicționar lingvistul redă forma cea mai răspândită și formele dialectice vechi și noi, diferite nuanțe ale cuvântului, cu exemple. Autorul a avut în vedere răspunsurile la un chestionar trimis preoților și învățătorilor ca să poată ști cum se pronunță sunetele în diferite ținuturi, care sunt formele, care sunt numirile date diferitor obiecte, care sunt credințele deosebite ale poporului. În aceste lucrări filologice, el a lansat teoria „circulației cuvintelor”, prin care a demonstrat că aspectul unei limbi nu este dat de inventarul unităților lexicale, ci de folosirea lor, de frecvența acestora.
Dicționarul „Magnum Etimologium Romaniae” este apreciat de însuși autorul drept „o enciclopedie a traiului întreg, a trecutului şi prezentului poporului”. Bogdan Petriceicu-Hașdeu se pronunța pentru elaborarea unei istorii a civilizației și culturii române, evocând în operele sale bogăţia spirituală a poporului român, valoarea folclorului, a tradiţiilor populare. Convingerea fermă a gânditorului este că această zestre naţională, această moştenire populară este una dintre cele mai autentice surse istorice, îndemnându-ne să studiem această „fântână istorică”, fapt ce ar contribui la cunoaşterea mai profundă a caracterului, limbii, vieţii şi a obiceiurilor poporului nostru.
Cultura tradiţională, sau cum o numea Bogdan Petriceicu-Haşdeu creaţia poporană, este o filosofie practică, este „o enciclopedie haotică, după care un observator filosof poate judeca tot ce ştie şi tot ce crede o naţiune”. Enciclopedistul Bogdan Petriceicu-Haşdeu era ferm convins că încadrarea în cultura europeană şi universală e posibilă doar prin păstrarea, promovarea şi multiplicarea valorilor naţionale, în primul rând a limbii, istoriei și culturii. Așadar, însemnătatea concepțiilor lui Bogdan Petriceicu-Haşdeu pentru contemporaneitate este incontestabilă, fiind una deosebită și absolut evidentă, îndeosebi acum, în perioada globalizării, când trebuie să ne cunoaștem cât mai profund istoria neamului, istoria dezvoltării limbii, valorile naționale, păstrându-ne specificul, identitatea.
La 13 aprilie 1917 şi-a încheiat lucrările Congresului Învăţătorilor din gubernia Basarabia. La Congres a ţinut o cuvântare înflăcărată profesorul, preotul şi poetul Alexei (Alecu) Mateevici, autorul poeziei „Limba noastră” (actualmente Imn de stat al Republicii Moldova). El a declarat: „Ei bine, dacă aţi luat asupra D-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să daţi poporului idei adevărate, căci altfel întreg învăţământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile în care trăiesc, ci-şi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi. Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim ca suntem români, strănepoţi de-ai românilor şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor, şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă”.
Hotărârile principale ale congresului: de la 1 septembrie 1917 şcolile din satele moldoveneşti sau în majoritate moldoveneşti vor deveni şcoli moldoveneşti; asemenea şcoli se vor deschide şi în oraşe; limba de predare în aceste şcoli va fi limba moldovenească; în scrisul naţional se va folosi alfabetul latin; şcoli pentru moldoveni se vor deschide şi în stânga Nistrului; se vor organiza cursuri pentru pregătirea învăţătorilor; se vor înfiinţa o bibliotecă pedagogică centrală şi mai multe locale. Limba rusă rămâne obiect de predare obligatoriu pentru toţi elevii.
La 13 aprilie 1930, la Târgu Jiu s-a născut Sergiu Nicolaescu, regizor, actor, producător de film şi om politic român. A dobândit celebritate internaţională atât ca regizor, cu filme ca „Dacii” şi „Mihai Viteazul”, cât şi ca actor, cu rolul comisarului Miclovan. În 1962 Sergiu Nicolaescu a obţinut un succes nemaipomenit în lumea cinematografiei după ce a realizat producţia „Memoria Trandafirului”. Succesul acestui film a fost neaşteptat, el fiind difuzat la Paris, timp de 10 ani. Filmul e o metaforă: durează 7 minute şi este o poveste cu flori ce întruchipează destinele unor oameni, iar cu el Sergiu Nicolaescu a luat Premiul de Excelenţă al Uniunii Tehnicienilor din cinematografia mondială. Studiourile „Columbia” din SUA au cumpărat filmul pentru 10.000 de dolari, fapt deosebit în acea perioadă pentru o peliculă dintr-un stat comunist. Sergiu Nicolaescu a decedat la 3 ianuarie 2013.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com